Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Avocatul Poporului vine la Arad

Biroul Teritorial Timişoara al Instituției Avocatului Poporului, anunţă reluarea audienţelor în teritoriu.

Avocatul Poporului vine la Arad
Comentează 0

Astfel, arădenii care doresc să sesizeze diverse aspecte care ţin de competenţa instituţiei sunt aşteptaţi luni, între orele  10,00 şi 14,00, la sediul Direcţiei Venituri a Municipiului Arad, din str. Mucius Scaevola, nr. 9-11. Lunea următoare, în 14 martie, audienţele vor avea loc la Reşiţa, între orele 10,00 – 14,00, la sediul Poliţiei Locale a Municipiului Reşiţa, situat pee B-dul Al. I. Cuza, la nr. 39.

„Audienţele se vor susţine în continuare şi la sediul Biroului Teritorial Timişoara al Avocatului Poporului din Timişoara, Bd. Republicii, nr. 12, zilnic între orele 9,00 – 16,00. Pentru informaţii suplimentare, persoanele interesate pot suna la nr. de telefon 0256/220321 sau scrie pe adresa de e-mail avptimis@avp.ro.

Potrivit Legii nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, republicată, Avocatul Poporului examinează petiţiile în care sunt sesizate încălcări ale drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice prin acte sau fapte administrative, de către autorităţi ale administraţiei publice şi regii autonome, susţine Roxana Marcu, coordonatorul Biroului Teritorial Timişoara al Avocatului Poporului.

 

 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite