Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Avem GRIPĂ AVIARĂ în municipiul Arad! Cadavrul unei păsări infectate a fost găsit pe malul Mureșului

Autoritățile sanitare veterinare au anunțat, joi, că a fost confirmat primul caz de gripă aviară din județ, la o pasăre sălbatică din specia cormoran găsită moartă pe malul Mureșului, în municipiu, astfel că au fost alertați medicii veterinari și fermele de păsări, fiind luate măsuri de prevenție, scrie News.ro.

Avem GRIPĂ AVIARĂ în municipiul Arad! Cadavrul unei păsări infectate a fost găsit pe malul Mureșului
Comentează 0

Șeful Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Arad, Viorel Agud, a declarat, corespondentului News.ro, că a fost confirmat primul caz de gripă aviară în județ.

La sediul DSVSA Arad a fost adus un cadavru de pasăre sălbatică găsită pe malul Mureșului, lângă un complex sportiv din municipiul Arad, iar în urma analizelor efectuate de Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală București s-a confirmat gripa aviară.

”Este vorba de cadavrul unui cormoran, găsit mort în zona complexului Sportiv Mureșul din Arad. A fost convocat Centrul Local pentru Combaterea Bolilor din cadrul Prefecturii și s-a elaborat un program de măsuri privind prevenirea apariției și difuzării influenței aviare”, a declarat Agud.

Printre primele măsuri luate de autorități a fost instruirea medicilor veterinari oficiali zonali și ai celor de liberă practică împuterniciți cu privire la semnele clinice manifestate de păsări bolnave de gripă aviară.

”Se va continua asigurarea unei supravegheri sanitare veterinare a păsărilor domestice și sălbatice, prin recoltarea de probe pentru examen de laborator”, a adugat șeful DSVSA.

CITEȘTE MAI MULTE PE NEWS.RO.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite