Blestemul fermierilor: nu au scăpat încă de pestă, dar vine gripa aviară
Fermierii români par loviți de blestem. Pesta porcină africană încă își mai face de cap în țară, iar acum apare o nouă boală, de fapt una care a mai lovit România și în urmă cu câțiva ani: gripa aviară. Dacă pesta a decimat serios efectivele de porci, ducându-i pe mulți în pragul falimentului, gripa aviară este pe cale să facă același lucru cu efectivele de păsări, dacă este scăpată de sub control.
Având în vedere că marți a apărut un focar de gripă aviară în județul Maramureș, unde vor fi omorâte mii de păsări, iar miercuri a fost confirmat unul (cu tulpina înalt patogenă H5H8) în Ungaria, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Arad (DSVSA) anunță că a luat primele măsuri.
„Au fost instruiți medicii veterinari oficiali zonali și medicii veterinari de liberă practică împuterniciți, cu privire la semnele clinice manifestate de păsări în influența aviară și continuarea asigurării unei supravegheri sanitare veterinare continue a păsărilor domestice și sălbatice, privind influența aviară, prin recoltarea de probe pentru examen de laborator. Au fost instruiți deținătorii de păsări din exploatațiile comerciale cu păsări existente pe raza județului Arad, cu privire la înăsprirea și respectarea cu stricteţe a condițiilor de biosecurite, supravegherea zilnică a efectivelor de păsări privind starea de sănătate”, susține Viorel Agud, directorul DSVSA. În continuare, acesta susține că deținătorii de păsări trebuie să anunțe de îndată, la serviciile veterinare, orice modificare apărută în comportamentul păsărilor.
„Crescătorii de păsări din gospodăriile populației, sunt înștințați prin grija serviciilor veterinare și a primăriilor, despre necesitatea de a ține păsările închise în curți, pe cât posibil în spații acoperite, pentru a se evita contactul cu păsările sălbatice. Pentru adăparea păsărilor nu se va folosi apa de suprafață din bălți, lacuri sau ape curgătoare, care ar putea fi contaminate de păsările sălbatice, în special de cele migratoare. Hrana și apa păsărilor din gospodării, trebuie să fie administrată în spații închise și acoperite, astfel încât să se impiedice contactul cu păsările sălbatice care pot ateriza din zbor”, a încheiat Agud.