Au revenit în țară 56 de cetățeni români din Kuweit
Comunicat de presă privind revenirea în țară a 56 de cetățeni români din Kuweit
În continuarea demersurilor întreprinse pentru facilitarea revenirii în țară a cetățenilor români aflați în străinătate cu titlu temporar și care au fost afectați de măsurile de restrângere a transportului aerian adoptate în contextul gestionării pandemiei de COVID-19, Ministerul Afacerilor Externe informează că în cursul zilei de astăzi a fost facilitată revenirea în țară a 56 de cetățeni români care se aflau în Kuweit, ca urmare a demersurilor comune ale Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și ale Ministerului Afacerilor Interne.
Repatrierea a fost asigurată cu o cursă aeriană, pe ruta Kuweit-București, operată de o companie privată.
Cu aceeași cursă aeriană a fost facilitată repatrierea și pentru 18 cetățeni sârbi, 7 cetățeni bulgari, 7 cetățeni ucraineni și 2 cetățeni din Republica Azerbaidjan, respectiv Muntenegru, care și-au continuat călătoria de la București către statele de domiciliu/reședință.
MAE reînnoiește cu fermitate apelurile făcute anterior privind evitarea oricăror călătorii externe care nu sunt absolut esențiale. Astfel de călătorii pot antrena riscuri majore, periclitând siguranța cetățenilor și posibilitatea acestora de revenire în țară.
De asemenea, MAE face apel la cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate de a respecta cu strictețe recomandările autorităților din aceste state și subliniază că deplasările către România trebuie complet evitate în această perioadă. Toate aceste deplasări sunt tot mai mult afectate de restricțiile impuse de statele de tranzit, care determină ca posibilitățile de asistență din partea autorităților române să se reducă în mod considerabil, din ce în ce mai mult, și pot constitui un factor suplimentar de propagare a infecției cu COVID-19, punând astfel în pericol siguranța cetățenilor români în cauză și a celor de acasă.