Au fost afișate rezultatele de la Evaluarea Națională; unde au fost cele mai mari note din judeţ
Pe site-ul www.evaluare.edu.ro au fost date publicității rezultatele de la Evaluarea Națională. Peste 72% dintre elevii arădeni prezenți la examen au obșinut medii peste cinci. De menționat că cinci dintre aceștia au obținut media 10, iar cinci media... 1.
Cei cinci elevi de zece provin de la Colegiul Național „Moise Nicoară” – 3; Colegiul Național „Vasile Goldiș” și Liceul Național de Informatică. De menționat că în top 10 se mai află elevi de la Colegiul Național „Preparandia-Dimitrie Țichindeal”, Școala Gimnazială „Gheorghe Popovici” Apateu, dar și de la Colegiul Național „Elena Ghiba Birta”.
De remarcat că au fost 3.590 elevi înscriși, dintre aceștia prezentându-se la examen 3.245.
Contestațiile se pot depune astăzi, între orele 16-19 și mâine, între orele 8-12, atât în format clasic, cât și în format electronic.
Conform edu.ro, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele finale vor fi anunțate sâmbătă, 27 iunie.