Au căzut după pauză: Luceafărul Oradea - CS Ineu 3-1
În plin cantonament la Moneasa Ineul şi-a făcut timp şi pentru un amical cu Luceafărul Oradea.
La pauză a fost egal, 0-0, cu Maşniţă, Huţanu şi Hulbăr ratând şanse bune pentru zărăndani. După perioada de odihnă Cigan, Balla şi Arnăutu au fpcut 3-0 în doar 22 de minute, pentru ca Ciocan să înscrie golul de onoare al Ineului. „Ținând cont de faptul că suntem în plin cantonament și avem picioarele grele, eu zic că ne-am comportat destul de bine în fața unei formații bune de Liga a 3-a. Rămânem cu un test reușit, în care ne-am putut da seama pe unde suntem cu pregătirea, dar și de posibilitățile noilor sosiți”, a spus antrenorul Ineului, Cristian Sculici.
CS Ineu: Mitrea (80 Pușcaș) – Zdrenţan (46 Popovici), Călăcean, Bier, Hulbăr – Clej (70 Jilavu) – Ciocan, Spătaru (65 Talpaș), Huţanu, Botaş – Maşniţă (60 Cioboată).