Aştia da traficanţi: trei maşini pline cu transfugi s-au tamponat, iar ocupanţii au ajuns pe mâna poliţiştilor
Trei vehicule s-au ciocnit la kilometrul 18 al autostrăzii M0, două dintre ele au fost conduse de doi cetăţeni români care transportau imigranţi ilegali - a declarat joi Inspectoratul General al Poliţiei din judeţul Pest pe site-ul police.hu. Serviciul de informaţii rutiere Útinform a anunţat că accidentul a avut loc în sectorul sudic al centurii Budapestei M0, în direcţia autostrăzii M1, după nodul de la Szigetszentmiklós, informează hirado.hu.
Potrivit sursei citate, la locul accidentului au fost reţinuţi 11 bărbaţi care pretind că sunt cetăţeni irakieni şi sirieni; ei vor fi deferiţi autorităţilor împreună cu şoferii – a precizat poliţia. După interogatoriu, cei care au vrut să treacă ilegal graniţa vor fi duşi înapoi la gardul de securitate de la frontieră conform cu legislaţiei maghiare în vigoare, iar împotriva celor doi şoferi români vor fi iniţiate proceduri penale, ei fiind suspectaţi de trafic de persoane.
Intraţi AICI pentru detalii.
Sursa foto: comisarul.ro