Astăzi un gest de curaj din partea unui tânăr pompier a făcut diferența între viață și moarte
Colegul nostru din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad, sld. Denis Wasniski, în vârstă de 22 de ani, a demonstrat ce înseamnă să fii mereu pregătit să îți ajuți comunitatea, indiferent de circumstanțe.
În această dimineață, Denis a observat flăcări izbucnite la o casă din apropierea locuinței sale din municipiul Arad și, fără să ezite, s-a îndreptat direct spre locul incendiului pentru a vedea dacă poate ajuta.
Intrând în casa cuprinsă de flăcări, a găsit un bărbat de aproximativ 70 de ani, pe care l-a evacuat în siguranță. Intervenția promptă și curajoasă a colegului nostru a contribuit decisiv la salvarea vieții victimei, înainte de sosirea echipajelor de intervenție.
Denis face parte din rândurile pompierilor militari arădeni de doi ani și, în acest scurt timp, a devenit un exemplu de dedicare și altruism.
Îi mulțumim pentru curajul și devotamentul cu care își onorează datoria de a proteja comunitatea!