Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Așa mai rar: un tânăr violat de două femei

Un bărbat de 25 de ani a fost violat de două femei, chiar în fața iubitei sale. Clipele de coșmar prin care a trecut tânărul ar fi fost puse la cale de fostul iubit al partenerei sale.

Așa mai rar: un tânăr violat de două femei
Comentează 0

Detalii incredibile ies la iveală în acest caz după ce victima a reclamat că în 19 ianuarie, în jurul orei 02:00, în timp ce se afla în locuinţa prietenei sale, în vârstă de 20 ani, din comuna Hărău, județul Hunedoara, mai mulţi tineri au intrat peste cei doi şi l-au agresat. Tânărul le-a declarat poliţiştilor că după ce a fost lovit, a fost deposedat de 950 de euro şi privat de libertate până în dimineaţa zilei de 19 ianuarie, în jurul orei  6:00. Se pare că fostul iubit al tinerei ar fi pus la cale infracţiunile, apoi, împreună cu cei şase însoţitori, a părăsit imobilul, constrângând-o şi pe tânără să îi însoţească.

„În aceeaşi împrejurare inculpaţii au folosit cioburile de sticlă provenind din măsuţa distrusă pentru a-l ameninţa pe tânăr, pe care l-au aşezat pe un scaun şi apoi toţi inculpaţii, pe rând, l-au lovit cu palmele şi cu pumnii şi l-au scuipat. Împotriva voinţei acestuia, Alexandra Strassburger l-a aşezat în genunchi pe cioburile de sticlă rezultate urmare spargerii măsuţei. De asemenea, Tina Catana a aruncat cu urină peste persona vătămată, l-a obligat să o sărute în zonele intime. Alexandra Strassburger i-a introdus degetele în gură, după ce anterior şi-a atins zona intimă. În tot acest timp, persoana vătămată a solicitat să fie eliberat, însă inculpaţii au refuzat în mod expres acest lucru şi chiar l-au deposedat pe acesta de telefonul mobil, iar ceilalţi inculpaţi prin acţiunile lor şi modul de poziţionare în cameră, au întărit convingerea persoanei vătămate că nu are nicio posibilitate de părăsi imobilul, în vreun fel. Sub ameninţări cu acte de violenţă, dar profitând şi de starea de neputinţă a persoanei vătămate de a se apăra, indusă prin violenţele anterioare, Robert Caşlarov a luat din portmoneul tânărului suma de 950 euro, pe care i-a rupt şi i-a aruncat în focul din sobă”, se arată în dosar, potrivit adevărul.ro

Mai mult decât atât, cei şapte tineri i-au vandalizat și maşina tânărului, din care au furat un MP3 player, două stick-uri de memorie şi un ceas. De asemenea, au agresat-o şi pe iubita sa, pe care au răpit-o şi au transportat-o în Aiud.

Persoana vătămată a acceptat să plece împreună cu inculpaţii fiind speriată şi sub imperiul unei puternice stări de temere cauzată de toate violenţele exercitate de aceştia în cursul nopţii atât asupra sa, a tatălui său, cât şi asupra concubinului său. Persoana vătămată a fost reţinută împotriva voinţei sale pe raza localităţii Aiud, în diferite imobile, chiar şi la restaurant, fiind în permanenţă însoţită de inculpatul Caşlarov Robert sau supravegheată de ceilalţi, până în seara de 19 ianuarie 2019, ora 19.00 când a fost găsită de organele poliţiei din localitate”, se arată în dosar, potrivit adevărul.ro.

Tinerii au fost foarte încrezători în reuşita acţiunilor lor, aşa încât au filmat întreaga operaţiune, cu ajutorul telefonului mobil.

Sursa: cancan.ro

 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite