Aradul nu-și uită eroii de la Revoluție: cei 24 revoluționari morți în decembrie 1989 au fost comemorați la Muzeu printr-o lansare de carte
Volumul „Decembrie '89 însângerat – În amintirea eroilor martiri și răniților de la Arad” scris de cunoscutul publicist arădean Emil Șimăndan (ediția a II-a revizuită și adăugită de Geanina Iovănescu) a fost lansat astăzi la Complexul Muzeal Arad, în prezența elevilor dintr-una din clasele Colegiului Național „Moise Nicoară” și a elevilor de la Liceul Baptist.
Printre cei care au dorit să fie alături de autorul volumului Emil Șimăndan și de tânăra profesoară Geanina Iovănescu, s-au numărat Valentin Voicilă, liderului Revoluției de la Arad, Doina Nan, președinta Asociației Răniților și Urmașilor celor Decedați în Revoluție (ARUD), mama eroului Mihai Flavius Mada, Bogdan Blaga, directorul Complexului Muzeal Arad, dar și fotograful Florin Hornoiu, cel care a surprins majoritatea instantaneelor care au rămas ca mărturie despre acele zile zbuciumate.
Pentru Bogdan Blaga, care avea 12 ani la Revoluție, cel mai important lucru este să nu uităm ceea ce s-a petrecut atunci. „Personal îmi amintesc că se trăgea pe strada unde stăteam. A fost un eveniment care m-a marcat”, a afirmat Blaga.
Oficiile de gazdă au fost făcute de muzeograful dr. Bogdan Ivașcu, care a prezentat celor prezenți expoziția care are loc în sala unde a avut loc lansarea, sală a cărei pereți sunt pur și simplu tapetați cu fotografii document, realizate în decembrie 1989. „Pe lângă expoziția permanentă dedicată Revoluției, avem aici și câteva panouri ce fac parte dintr-o expoziție itinerantă dedicată anilor '50. Este vorba despre expoziția «Caravana eroilor. Martiri și eroi români în temnițele comuniste». Dacă ar fi să reunim toate evenimentele care au loc astăzi aici sub un titlu, acesta ar fi «Oameni care au știut să spună nu»”, a spus dr. Bogdan Ivașcu.
În continuare, Geanina Iovănescu a vorvit despre cartea scrisă de Emil Șimăndan, mărturisind că astăzi a vorbit fiecărei clase cu care a avut ore, timp de cinci minute, despre ceea ce s-a întâmplat acum 30 de ani. „Este vorba despre noi toți de aici, despre ce cunoaștem și despre ce dăm mai departe”, a spus profesoara.
„Dex-ul limbii române este prea sărac”
În ceea ce o privește, Doina Nan, cea care și acum își plânge fiul pierdut în urmă cu 30 de ani, a emoționat sala, vorbind cu lacrimi în ochi despre Revoluție și eroii ei. „Fiul meu, Mihai Flavius Mada, a fost printre cei trei tineri de 18 ani morți la Revoluție în Arad. Dintre cele 24 de familii are eroilor arădeni ai Revoluției, doar două mai sunt pe picioare. Am suferit foarte mult și suferim în continuare, atâta timp cât vom călca pământul românesc. Dex-u limbii române nu are cuvânt care să poată exprima durerea unei mame care-și pierde copilul. Acum suntem aici toți cei care au interesul pentru a promova istoricul Revoluției, care a fost făcută de poporul român, fie el binecuvântat, nu de alții. Nu a fost lovitură de stat, cum spun anumite persoane”, a afirmat Doina Nan.
Lecție de istorie trăită
La rândul său, Valentin Voicilă, liderul Revoluției arădene, care a fost ulterior și președinte al Județului Arad, a ținut o adevărată lecție de istorie trăită, vorbindu-le celor prezenți nu numai despre întâmplările din decembrie 1989, ci și despre trăirile pe care le-a avut atunci, când fiecare moment se dilata enorm. În plus, a recunoscut că este vinovat. Că este vinovat că până în 22 decembrie la ora 12, când președintele Nicolae Ceaușescu a fugit cu elicopterul, părăsind puterea, la Arad nu au fost morți și răniți. Înainte de toate însă, a cerut participanților să păstreze un moment de reculegere. „Vă rog pe toți cei de aici să nu aveți complexul provincialului. Trăiți într-un oraș capitală a Revoluției Române, într-un oraș în care oamenii au ieșit în stradă împotriva lui Ceaușescu, înainte ca acesta să părăsească puterea. Aradul este prima capitală de județ care a ieșit în stradă după Timișoara”, a spus Valentin Voicilă, care s-a referit și la complexul „omului care n-a participat, care n-a fost acolo și aruncă cu noroi în lupta ta pentru libertate”, cu trimitere la cei care susțin că în 1989 nu a fost o Revoluție ci o lovitură de stat.
Cel mai important moment al unei generații
La final, Emil Șimăndan, autorul cărții, dar și a altor opt volume despre Revoluție și-a manifestat bucuria de a se afla în fața elevilor de la Moise Nicoară, în condițiile în care el însuși a fost absolvent și profesor al Liceului Ioan Slavici, cum se numea în perioada comunistă prestigioasa instituție de învățământ arădeană. Despre personajele cărții sale, cei 24 de arădeni morți la Revoluție, Șimăndan a spus că „sunt tinerii care și-au pierdut viața în încleștarea de atunci cu aparatul represiv, Armata, Securitatea, Miliția”, dar s-a referit și la eroii vii ai Revoluției, unul dintre aceștia fiind Valentin Voicilă. „Datorită talentului său organizatoric, datorită viziunii sale, a reușit să convingă Armata să nu tragă în popor și pe manifestanții violenți să nu atace Armata, evitând astfel o baie de sânge”, a spus Șimăndan. În încheiere, a ținut să precizeze că Aradul, cu cei 100.000 de manifestanți care au ieșit în stradă, a avut un rol foarte important în alungarea cuplului dictatorial. „Revoluția din decembrie 1989 este cel mai important moment al generației mele”, a concluzionat istoricul Revoluției de la Arad.