-6°C
Arădeni ce nu trebuie uitaţi: ALEXANDRU ROZ
Am relatat în varii împrejurări dar nu, pe cât mi-aş fi dorit, cât de mult îi datorez lui Alexandru Roz. Era profesorul de istorie şi directorul nostru în ultimele clase de gimnaziu şi în liceu. Era într-un fel, un model pentru generaţia mea. Pe atunci nu ştiam că va deveni un istoric remarcabil, cu importante contribuţii privind istoria Aradului şi nu numai. Pe atunci, nu ştiam că va contribui în mod esenţial la propăşirea învăţământului superior arădean. Şi nici nu bănuiam că vom deveni colegi la Facultatea de Teologie.
Când s-a stins, eram plecată din ţară şi am participat la înmormântare, venind direct de la aeroport. Mi-am reproşat mereu că nu am evocat suficient memoria dragului nostru profesor de istorie. Era în primii ani de învăţământ şi devenise directorul adjunct al liceului. Vorbea atât de frumos încât orele de istorie constituiau momente de elevată vibraţie interioară. Trăiam şi retrăiam istoria în relatarea profesorului Alexandru Roz, fiind cu toţii fascinaţi de minuţiozitatea documentării dar şi de francheţea opiniilor, exprimate întotdeauna cu inteligenţă şi profundă argumentaţie. Îmi doream, în gimnaziu, în cazul în care aş fi ajuns profesor, să-i seamăn, admirându-i rigurozitatea şi logica impecabilă a discursului. Îmi plăcea mult istoria pentru că îl apreciam nespus pe profesor. Nici nu mă gândeam ce mult mă va sprijini într-un moment dificil al existenţei mele. Era într-o zi amară a copilăriei mele. Am dat examen de admitere în liceu dar pentru că eram fiică de chiabur, cu tractor, batoză, prăvălie etc., am fost declarată respinsă, din întreaga noastră clasă doar eu şi o fiică de preot. După îndelungi discuţii în familie, mama împreună cu fraţii mei, mult mai mari decât mine, luaseră hotărârea ca în toamnă să dau examen la Chişineu-Criş, la Ineu sau la Gurahonţ spre a mi „se pierde urma” de elev cu „origine nesănătoasă”. Când mama s-a dus la şcoală, să-mi ia diploma de absolvire a gimnaziului, s-a întâlnit cu profesorul şi directorul Alexandru Roz. Auzind din relatările mamei că intenţionez să susţin examenul de admitere la un liceu din judeţ, Alexandru Roz a refuzat să-mi elibereze situaţia şcolară, precizând că „îşi va pune diploma de profesor în cui” dacă nu voi reuşi la examenul de admitere, în toamnă. Şi în timpul examenului, am simţit o susţinere greu de exprimat în cuvinte. Îi port şi acum o vie recunoştinţă. Oare aş mai fi putut urma o facultate dacă terminam un liceu, undeva în judeţ? Ajungând, deci, cu greu, la liceu, m-am reîntâlnit cu profesorul Alexandru Roz. Mărturisesc acum, după foarte mulţi ani, că „mâncam istoria pe pâine” pentru a-i mulţumi în acest fel, pentru gestul de a mă fi susţinut într-un moment delicat din viaţa-mi. La examenul de admitere în facultate, fără meditaţii, am luat nota 10 atât la examenul de istorie universală, cât şi la cel de istorie a României şi astfel am fost declarată admisă printre primii la Facultatea de filologie din cadrul Universităţii din Timişoara. Niciodată nu am putut îndeajuns să-i mulţumesc profesorului Alexandru Roz.
Şi-a iubit enorm familia. A avut şi şansa de a se căsători cu o frumoasă şi distinsă profesoară de limba română, Felicia. Fiul lor, Mugur, un elev şi student de excepţie, a devenit cercetător la Universitatea din Harvard. Când am ajuns colegi la Facultatea de teologie şi, mai apoi, la Facultatea de ştiinţe umanist-creştine, îmi vorbea adesea cu mândrie despre familia sa. Despre studiile sale. Despre cărţile sale. Despre cercetările din arhivă.
Originar dintr-o familie modestă din comuna Joia Mare, judeţul Arad, deci, moţ fiind, Alexandru Roz considera istoria patriei mai mult decât o disciplină de studiu. O profesiune de credinţă despre spiritualitatea românească. Contribuţiile sale ştiinţifice, privind devenirea prin timp a naţiei noastre, vor rămâne drept reper pentru cercetările viitoare, contribuţii ale unei personalităţi de excepţie a conclavului academic arădean. Pentru mine, Alexandru Roz va rămâne pentru totdeauna profesorul de gimnaziu şi liceu, un model uman la care m-am raportat mereu, cu imensă admiraţie. Poate nu a ştiut şi, din păcate, nu îi mai putem spune, ce mult îi datorează generaţiile de elevi şi de studenţi. Şi, mai ales, ce mult îi apreciem contribuţiile istoriografice. Contribuţii fundamentale privind istoria Aradului. Contribuţii fundamentale privind istoria patriei.
Lizica Mihuţ
Zilele comunei Şicula (ediția I) 
Comemorarea eroilor căzuți la Miniș în septembrie 1944 
GHIOROC - Închiderea Festivalului Ghioroc Summer Fest 
Sărbătoarea plăcintelor întinse la Căsoaia 
Tradiții și Obiceiuri Codrenești la Hășmaș 
Zilele localității Cil și Paradă Retromilitară cu ieșire în Valea Rădești 
Praznicul de Pită Nouă de la Pecica, un eveniment deosebit 
Beliu - Praznicul de pită nouă la ediția cu numărul 47 
Ruga de Sfântul Ilie de la Păiușeni 
Întâlnirea Codrenilor în satul de vacanță Groșeni 
15 august - Hramul Bisericii Ortodoxe Măderat 
Zilele comunei Vinga, un eveniment de excepție cu artiști consacrați 