Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Aproape 4.000 de sesizări depuse prin intermediul aplicației My Arad au fost soluționate de Primărie

Primăria a lansat, în urmă cu trei ani, aplicaţia My Arad, aplicaţie prin intermediul căruia arădenii pot sesiza diferite probleme edilitare, de la cele legate de iluminatul public la cele legate de câinii vagabonzi, de la problemele cu privire la canalizarea, la refacerea străzilor, de la maşinile parcate neregulamentar sau chiar abandonate, la starea drumurilor şi aleilor, de la salubrizare, la toaletarea copacilor.

Aproape 4.000 de sesizări depuse prin intermediul aplicației My Arad au fost soluționate de Primărie
Comentează 0

Din 2018 până în prezent au fost depuse aproape 4.200 de sesizări, dintre care aproape 4.000 au fost soluţionate. Aruncând o privire asupra cifrelor furnizate de reprezentanţii Primăriei, putem observa că au fost şi sesizări irelevante, dar destul de puţine (56), comparativ cu numărul celor depuse. „Sesizările care nu erau de competența Primăriei Municipiului Arad au fost puține și acelea au fost soluționate cu sprijinul instituțiilor în măsură să le rezolve”, susţine Ralu Cotrău, purtătoarea de cuvânt a Primăriei.

Dacă în 2017 putem vorbi doar desptre trei sesizări, de probă, în 2018, anul în care a început să funcţioneze această platformă au fost despuse 1.365 sesizări, un an mai târziu -  1.313 sesizari, în 2020 - 1027 sesizari, iar anul acesta aproape 500.

Dacă dorim să vedem o „fotografie a momentului”, putem observa că, în ultimul timp, cele mai multe sesizări vizează axa Podgoria-Calea Aurel Vlaicu,  zona Banu Mărăcine şi Cadaş, dar au fost trimise diverse solicitări și din Micălaca, zona centrală, Grădiște și Faleza Sud.

O sesizare în trei paşi

Pentru a face o sesizare, trebuie urmaţi doar trei paşi.

Pasul 1: Accesaţi adresa: http://mycity.primariaarad.ro  de pe dispozitive mobile.

Pasul 2: Completaţi datele pentru o nouă sesizare (nume, prenume, adresa e-mail, telefon, tip și descriere problemă, locație pe hartă).

Pasul 3: Aşteptaţi soluţionarea sesizării dvs.

Sesizările depuse și încă nesoluționate sunt vizibile pe hartă pentru o perioada de maxim 30 de zile de la data depunerii. Sesizările soluţionate sunt vizibile pe hartă o perioadă 5 zile de la data soluționării.

 

 

 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite