Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Aproape 30 de milioane de lei pentru modernizarea drumurilor comunale și orășenești și pentru întreținerea drumurilor județene

Rețeaua rutieră rămâne o prioritate a Consiliului Județean Arad. Pentru modernizarea, reabilitarea, dar și pentru întreținerea drumurilor comunale, orășenești și județene, administrația județeană alocă sume suplimentare importante, pe lângă fondurile nerambursabile atrase, în special din surse externe.

Aproape 30 de milioane de lei pentru modernizarea drumurilor comunale și orășenești și pentru întreținerea drumurilor județene
Comentează 0

„Am votat astăzi repartizarea sumei de 22,9 milioane de lei pentru modernizarea drumurilor comunale și orășenești dar și pentru lucrări de întreținere a drumurilor județene. Astfel, suma de 5,3 milioane de lei a fost alocată prin repartizarea din TVA pentru modernizarea drumurilor județene și comunale, ținând cont de faptul că am transmis unele drumuri administrațiilor locale și e normal și logic să asigurăm banii necesari întreținerii acestor tronsoane de drum. Suma rămasă, 17,6 milioane de lei, rămâne la dispoziția Consiliului Județean pentru întreținerea drumurilor aflate în administrarea instituției”, a declarat Răzvan Cadar, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad.

În cadrul întreținerii drumurilor județene, sunt cuprinse lucrări de marcaje rutiere, estetică rutieră, plombări, montarea de parapete metalice, inclusiv lucrări de asfaltare acolo unde situația impune acest lucru. Modernizarea și întreținerea drumurilor reprezintă un punct strategic al Consiliului Județean Arad.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite