Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Aparatură de peste 8 milioane de lei pentru Spitalul Clinic Județean Arad

Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad a fost dotat cu aparatură medicală nouă, în valoare de 8.420.000 lei, finanțarea fiind asigurată de Ministerul Sănătății, Consiliul Județean Arad având o contribuție de 10%. Cu această investiție, suma de bani investită anul acesta în aparatură medicală de nouă generație, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad a ajuns la  19 milioane de lei.  Asta după ce anul trecut, Consiliul Județean și Primăria Arad au cumpărat săptămânal câte un aparat medical nou!

Aparatură de peste 8 milioane de lei pentru Spitalul Clinic Județean Arad
Comentează 1

„Finanțarea primită de la Ministerului Sănătății este foarte importantă pentru că am reușit să aducem 12 aparate noi pentru Spitalul Județean. Această finanțare demonstrează că, atunci când în prim-plan avem interesul cetățeanului, conlucrarea între administrația centrală și cea locală devine realitate”, a afirmat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Aparatura deservește mai multe secții – chirurgie, radiologie, cardiologie, oftalmologie etc. – procedura de achiziție fiind deja cuprinsă în dotările Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.

„Laboratorul de Radiologie și Imagistică Medicală a fost dotat zilele trecute cu patru aparate de radiologie, digitale, două cu câte un post de grafie și două cu două posturi – unul pentru scopie și unul pentru grafie. Aparatele sunt produse în Franța, sunt digitale și nu mai necesită folosirea filmului și a substanțelor chimice necesare developării. Imaginile sunt captate de aparat și salvate direct în rețea, iar ca o noutate, imaginile pot fi prelucrate pentru a obține o diagnosticare eficientă a pacientului. Noile echipamente reduc expunerea pacientului la radiații, scăderea poluării, și totodată, fiind digitale, reduc costurile deoarece numai folosim filme și substanțe necesare developării”, a declarat dr. Oana Amza, medic șef laboratorul radiologie și imagistică medicală.

În cele ce urmează vă prezentăm lista cu cele 12 aparate și valoarea fiecăruia în parte, însumând banii primiți de la Ministerul Sănătății și sumele alocate de Consiliul Județean Arad.

  1. Aparat RX digital cu un post de grafie scopie (2 buc.), pentru Laboratorul de imagistică și radiologie medicală – 3.210.000 lei (2.889.000 + 321.000);
  2. Aparat RX digital cu un post de grafie (2 buc.), pentru Laboratorul de imagistică și radiologie medicală – 1.200.000 lei (1.080.000 + 120.000);
  3. Ecograf dedicat pacienților pediatrici, pentru Laboratorul imagistică și radiologie medicală – 473.000 lei (425.000 + 48.000);
  4. Aparat radiodiagnostic mobil (3 buc), pentru Laboratorul imagistică și radiologie medicală – 495.000 lei (445.000 + 50.000);
  5. Ecograf, pentru Laboratorul imagistică și radiologie medicală – 548.000 lei (493.000 + 55.000);
  6. Turn complet de laparoscopie 4K, pentru Bloc Operator Chirurgie județean – 584.000 lei (525.000 + 59.000);
  7. Ecograf cu elastografie cu substanță de contrast, pentru Gastroenterologie – 563.000 lei (506.000 + 57.000);
  8. Mașină de spălat și dezinfectat pentru 2 endoscoape, pentru Gastroenterologie – 203.000 lei (182.000 + 21.000);
  9. Electrocauter chirurgical (2 buc.), pentru Bloc Operator – 154.000 lei (138.000 + 16.000);
  10. Artroscop cu set complet artroscopie, pentru Bloc Operator 1 – 363.000 lei (332.000 + 31.000);
  11. Tomograf în coerență optică, pentru Oftalmologie – 310.000 lei (279.000 + 31.000);
  12. Ecocardiograf cardiologie, pentru Secția Clinică Cardiologie – 317.000 lei (285.000 + 32.000);

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite