ANAF verifică marile averi: Maneliştii, vedetele şi interlopii, luaţi la control de Fisc
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a demarat verificarea persoanelor fizice cu venituri mari care prezintă risc fiscal ridicat. Printre aceştia se numără maneliştii şi cămătarii renumiţi. Cu toții vor trebui să facă dovada fiscalizării veniturilor cu care și-au construit averile. În cazul constatării de indicii care ar putea întruni elementele constitutive ale unei infracțiuni se sesizează organele de urmărire penală competente.
Maneliştii, vedetele, interlopii şi oamenii de afaceri sunt luaţi la bani mărunţi de fisc! Anaf a demarat controale la toţi cei care au averi dubioase. Vilele de lux, maşinile foarte scumpe, bijuteriile şi banii cheltuiţi fără număr vor trebui justificaţi în faţa autorităţilor.
"După 25 de ani în care inechitatea, sub toate formele ei, a marcat evoluția României și a românilor, a venit momentul să schimbăm această stare de fapt, măcar în domeniul fiscalității. Știu foarte bine că așteptările de la ANAF sunt foarte mari în această perioadă și oamenii își doresc să vadă lucrurile schimbate peste noapte. Din păcate, mai avem încă nevoie de răbdare, din cauza capacității administrative limitate. De la preluarea mandatului (aprilie 2013), am restructurat mecanismele de combatere a evaziunii fiscale, iar astăzi, Antifrauda și Inspecția Fiscală scot din piață firmele fantomă și destructurează lanțuri de firme evazioniste zi de zi. Mentalitatea privind obligativitatea emiterii bonului fiscal s-a schimbat radical. Acum a venit momentul, după doi ani de pregătiri laborioase, să apăsăm și mai tare pedala luptei împotriva evaziunii, inclusiv pe segmentul persoanelor fizice. Fie ele personalități ale vieții publice, maneliști, cămătari etc, cu toții fiind pentru noi doar contribuabili cu obligații declarative. Cu toții vor trebui, mai devreme sau mai târziu, să facă dovada fiscalizării veniturilor cu care și-au construit averile", a spus Gelu Ștefan Diaconu, președinte ANAF.