Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

(FOTO) Amplă razie a polițiștilor rutieri

Sub coordonarea Serviciului Rutier, în data de 9 martie, a fost desfășurată o acțiune la nivel județean, pentru combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere.

(FOTO) Amplă razie a polițiștilor rutieri
Comentează 0

În prima parte a zilei, activitățile s-au desfășurat în mediul rural, iar în cursul serii și nopții, în mediul urban. 

Au fost legitimate 557 persoane și verificate 496 de vehicule. 279 de conducători de vehicule au fost testați pentru consum de alcool și droguri.

Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 414 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 175.000 de lei, din care 161 pentru depășirea vitezei legale, 8 pentru abateri ale bicicliștilor, 2 pentru consum de alcool (valoare de până la 0,39 mg./l. alcool pur în aerul expirat), iar celelalte pentru alte abateri.

Polițiștii au reținut 12 permise de conducere, din care 2 pentru conducere sub influența alcoolului, 2 pentru depășirea vitezei legale, 2 pentru depășiri neregulamentare și 6 pentru alte abateri. Au fost retrase 13 certificate de înmatriculare.

În cadrul activităților, au fost constatate 5 infracțiuni la regimul circulației rutiere: 2 pentru conducere fără permis, 2 pentru conducere sub influența alcoolului și 1 pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive.

Acțiunile polițiștilor rutieri au ca scop reducerea riscului rutier și impunerea disciplinei în trafic, și se desfășoară permanent, atât în municipiu cât și în județul Arad.

Galerie foto (15)


Scrie un comentariu

trimite