Amenzi de până la 10.000 de lei pentru proprietarii terenurilor invadate de ambrozie
Cunoscută sub denumirea populară de iarba de paragină, iarba pârloagelor sau floarea pustei, ambrozia este una dintre cele mai invazive plante din România. Confundată frecvent cu pelinul, ambrozia este o plantă toxică ce poate fi un real pericol pentru persoanele alergice.
Potrivit prevederilor Legii nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia, cu modificările aduse de Legea nr. 129/2020, responsabilitatea identificării terenurilor revine autorităţilor administraţiei publice locale prin personalul împuternicit, polițiști locali sau comisari ai Gărzii Naționale de Mediu. Aceștia verifică anual terenurile din unitățile administrativ teritoriale, identificând proprietarii sau deţinătorii de terenuri unde au fost localizate focare de infestare. Funcționarii publici susmenționați acționează, inclusiv aplicarea sancţiunilor se face de către o Comisie mixtă constituită prin ordin al prefectului.
„Biroul Protecția Mediului din cadrul DGPL, care este reprezentat în susmenționata comisie, a desfășurat astfel de verificări în luna iulie, polițiștii locali înmânând somații persoanelor fizice și juridice. Îndepărtarea ambroziei prin cosire sau erbicidare trebuie să survină înaintea înfloririi plantei, deoarece, în această fază, deja apar alergii.
În situația neconformării la măsurile dispuse prin somații, comisia mixtă va aplica sancțiunile contravenționale prevăzute de Legea 62/2018 cu modificările și completările ulterioare. Sancțiunile se vor aplica gradual, respectiv proprietarilor vor primi, initial, un avertisment scris, iar în caz de neconformare vor fi aplicate amenzi contravenționale al căror cuantum poate ajunge până la 1.000 lei pentru persoanele fizice/10.000 lei pentru persoanele juridice.
Aceste măsuri se impun cu atât mai mult cu cât simptomatologia dezvolată în rinita alergică are unele particularități comune cu boala COVID-19 ( strănut, obstrucţie nazală, secreţii nazale apoase, congestie oculară, lăcrimare, episoade de tuse, dificultate în respiraţie sau wheezing)”, susțin reprezentanții Poliției Locale.