Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Amenzi de 3.000 de lei date de Poliţia Locală în cazul unor ferme din perimetrul municipiului (FOTO)

Poliţia Locală anunţă că, în ultimele zile ale lunii trecute, a inițiat acțiuni de verificare a amenajărilor zootehnice de pe raza UAT Arad amplasate în zonele periferice ale cartierelor, în vederea identificării situațiilor în care sunt încălcate prevederile legale privind disciplina în construcții, evidența persoanelor, protecția mediului și menținerea ordinii și liniștii publice.

Amenzi de 3.000 de lei date de Poliţia Locală în cazul unor ferme din perimetrul municipiului (FOTO)
Comentează 1

„Până în data de 1 martie a.c., au fost controlate 9 locații, amplasate în zonele Balastieră Micălaca, Dumbrava Roșie și Câmpul Albinelor, fiind documentate cazuri de  nerespectare a obligațiilor privind menținerea în stare salubră a terenurilor pe care sunt amplasate anexele de creștere a animalelor, precum și obligativitatea deținerii de contracte de salubrizare  pentru categoria de deșeuri menajere. La fermele respective au fost găsite persoane care locuiesc cu forme legale, dar și indivizi care provin din alte județe ale țării, veniți pentru a presta munci agricole ori pastorale sezoniere, însă nu și-au actualizat domiciliul/reședința. Polițiștii locali acordă atenție acestor cazuri deoarece, în ultimii doi ani, pe străzile orașului au fost identificate persoane fără adăpost și contravenienți sosiți de la mari distanțe ale căror relatări indicau faptul că motivul inițial al venirii în municipiu a fost angajarea ca lucrători în ferme din proximitate (situație nematerializată sau care a durat un timp limitat, fără ca respectivii să mai revină în zonele de origine).

Controalele efectuate pe terenurile menționate de la marginea orașului au evidențiat construirea unor anexe destinate creșterii animalelor în absența vreunei autorizații emise în acest scop, aspecte care sunt obiectul unor verificări suplimentare inițiate de polițiștii locali din cadrul Serviciului Disciplina în Construcții.

O primă tranșă de amenzi contravenționale vizând încălcări ale HCLM nr. 297/2015 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a serviciului de salubrizare a municipiului însumează 3.000 lei, însă măsurile sancționatorii ce privesc locațiile verificate vor surveni și în zilele următoare, după finalizarea procedurilor de verificare din celelalte domenii de competență ale DGPL”, susţin reprezentanţii Poliţiei Locale.

Aceştia anunţă că verificările privind modul de edificare și funcționare a amenajărilor zootehnice amplasate pe domeniul public și privat din UAT Arad vor continua și în cartierele Bujac, Gai, Grădiște, precum și în alte zone unde cetățenii au semnalat faptul că astfel de activități se desfășoară în afara cadrului legal.

Galerie foto (6)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite