Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

ALERTĂ. Tancurile Rusiei ”s-au mobilizat la granița ucraineană”. Decizie șoc a Kievului pentru ruși

Președintele Petro Poroșenko acuză o mobilizare a tancurilor rusești la granița ucraineană, la câteva zile după incidentul naval din Marea Neagră. În paralel, autoritățile de la Kiev au decis să interzică accesul bărbaților ruși în Ucraina, în perioada în care este în vigoare legea marțială. 

ALERTĂ. Tancurile Rusiei ”s-au mobilizat la granița ucraineană”. Decizie șoc a Kievului pentru ruși
Comentează 0

Președintele ucrainean Petro Poroșenko susține că are dovezi ale unei mobilizări rusești la graniță. Poroșenko a arătat, într-un interviu acordat Sky News, imagini care ar surprinde tancurile rusești mobilizate.

”Aceasta este baza de blindate la doar 18 km de granița noastră, asta se întâmpla în septembrie, în octombrie și acum”, a spus șeful statului ucrainean. ”Este aceeași bază unde au muniție, aceeași bază unde au lansatoare de rachete, trebuie să fim pregătiți pentru a ne apăra țara”, a adăugat Poroșenko.

În același interviu, președintele ucrainean a cerut ajutor liderilor occidentali.

În paralel, Kievul a decis să nu mai accepte intrarea pe teitoriul ucrainean a bărbaților ruși cu vârste între 16-60 de ani. Decizia este valabilă în 10 regiuni aflate la granița sau aproape de granița cu Rusia , în perioada în care este în vigoare legea marțială și are drept scop împiedicarea formării unor ”armate private” pe teritoriul ucrainean. 

Rusia a atacat și a confiscat duminică trei nave ucrainene care intenționau să treacă prin strâmtoarea Kerci pentru a ajunge în portul Mariupol de la Marea Azov, acuzând o încălcare a frontierei.

Kievul a negat acuzațiile și a cerut eliberarea marinarilor, pe care îi consideră prizonieri de război.

În vreme ce au susținut poziția Ucrainei, cerând totodată eliberarea navelor și a prizonierilor, statele occidentale au încercat să tempereze tensiunile.

Sursa

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite