ALERTĂ METEO. Cod galben de VISCOL. Zonele lovite de NINSORI puternice
Un nou mesaj de atenționare cod galben de viscol a fost emis de Administrația Națională de Meteorologie.
Interval de valabilitate: 28 ianuarie, ora 10 – 29 ianuarie, ora 08
Fenomene vizate: viscol
Zone afectate: la munte, la altitudini de peste 1700 m
În intervalul menționat, la munte, în special la altitudini de peste 1700 m, vântul va avea intensificări, cu rafale ce vor depăși 80...100 km/h, va fi viscol, zăpada troienită și vizibilitatea redusă.
Vineri (28 ianuarie), pe arii restrânse, intensificări ale vântului vor fi și în zonele mai joase de relief din Transilvania și Oltenia, cu viteze de 45...55 km/h.
Începând din noaptea de sâmbătă spre duminică (29/30 ianuarie), vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a țării, dar îndeosebi la munte, unde va fi viscol.
Sursa: realitatea.net