Alerta COD PORTOCALIU de caniculă a fost prelungită. Se vor resimţi temperaturi de peste 45 de grade, dar vor fi şi FURTUNI
Alerta meteo cod galben şi portocaliu a fost prelungit de caniculă până vineri. În unele zone temperaturile resimţite vor ajunge la 45 de grade. Nu vom scăpa nici de furtunile violente cu căderi de grindină.
Meteorologii au emis AVERTIZARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN pentru 26 iulie de val de căldură, disconfort termic ridicat.
Pe parcursul zilei de marți (26 iulie) valul de căldură se va extinde în cea mai mare parte a țării, disconfortul termic va fi ridicat și indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În general temperaturile maxime se vor situa între 33 și 37 de grade.
De asemenea, a fost emisă avertizare COD PORTOCALIU val de căldură în intensificare și disconfort termic accentuat pentru 26 iulie.
„Marți (26 iulie) în Banat, Crișana, Oltenia și local în Muntenia și vestul Transilvaniei și al Maramureșului valul de căldură se va intensifica. În general după-amiaza se vor înregistra valori termice de 37…39 de grade, iar noaptea nu vor coborî sub 20…22 de grade și prin urmare disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități”, a transmis ANM.
Pe seară, meteorologii anunţă furtuni.
„ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN de intensificări ale vântului, vijelii pentru intervalul 26 iulie, ora 18:00 – 27 iulie, ora 03:00.
În vestul și nord-vestul țării vor fi perioade scurte cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin intensificări ale vântului și vijelii (viteze la rafală de peste 55…70 km/h), descărcări electrice și izolat averse torenţiale”, anunţă meteorologii.
Valul de caniculă va continua şi în zilele de miercuri, joi şi vineri. ANM a emis AVERTIZARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN şi se aşteaptă val de căldură, disconfort termic ridicat.
„În intervalul menționat valul de căldură se va menține în special în jumătatea de sud a țării, disconfortul termic va fi ridicat și indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În general temperaturile maxime se vor situa între 33 și 37 de grade.
Valul de căldură va continua și în următoarea perioadă, cu precădere în sudul și sud-estul țării”, potrivit ANM.
Meteorologii au emis COD PORTOCALIU de val de căldură persistent și disconfort termic accentuat pentru 27 iulie, în Oltenia și Muntenia. În general după-amiaza se vor înregistra valori termice de 37…40 de grade, iar noaptea nu vor coborî sub 20…22 de grade și prin urmare disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Pe parcursul zilei de miercuri (27 iulie), local în zonele de munte și în centru, iar după-amiaza și în noaptea de miercuri spre joi (27/28 iulie) și în regiunile sudice și sud-estice vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.
Citeste continuarea pe realitatea.net