Alee pietonală pe digul Mureșului, în cartierul Mureșel (FOTO)
Primăria Arad prin Direcția Edilitară a demarat lucrările de amenajare a unei alei de-a lungul coronamentului digului de apărare împotriva inundațiilor din zona cartierului Mureșel.
Realizată în cadrul „Programului de întreținere și reparații” al municipiului Arad, aleea va avea o lungime de 1,2 km, fiind delimitată de podul Traian și intersecția străzii Lucernei cu Gladiolelor.
Echipa de muncitori a început săptămâna aceasta cu lucrări de decopertare, urmate de așternerea succesivă a straturilor de balastru, apoi nisip, iar în final ciment. Aleea de pe strada Gladiolelor va fi amenajată cu pavele.
„Vrem să recuperăm pentru oraș și zona aceasta care cred că poate să aibă valențe frumoase. Era o zonă de dig care aproape nu era folosită deloc, devenind impracticabilă în momentul în care ploua. Cred că era necesară în zonă o alee pietonală, pe care să te poți plimba și cu bicicleta sau trotineta, ea fiind pavată. Sperăm ca oamenii să înțeleagă să nu intre cu mașina, pentru că nu ar face decât să distrugă această lucrare. Intenția noastră este de a amenaja și drumul care duce spre Port Arthur și practic să câștigăm și malul stâng al Mureșului. Să nu uităm că Mureșul nu are numai malul drept, unde de-a lungul timpului s-au făcut mai multe investiții, ci și pe cel stâng care poate fi pus în valoare. Nu este o lucrare complicată, dar este una necesară în vederea reconfigurării întregii zone și transformarea ei într-un punct de atracție, civilizat, frumos, folosit de cât mai mulți arădeni”, a precizat primarul Călin Bibarț.
Lucrările de amenajare a aleii de pe strada Gladiolelor se vor încheia la finele lunii august.