Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Află ce s-a decis cu salariul minim din 2016

Sindicatele şi patronatele au fost invitate vineri la Ministerul Muncii pentru a purta discuţii pe tema creşterii salariului minim pe economie.

Află ce s-a decis cu salariul minim din 2016
Comentează 1

Negocieri maraton pe salariul minim la Ministerul muncii!

Ministrul a discutat mai bine de patru ore cu sindicatele și patronatele. Potrivit unor surse, Guvernul ar fi dispus să cedeze solicitărilor și să crească salariul minim la 1.200 de lei chiar de la 1 ianuarie.

„Sunt două variante, una consensualizată, adică 1.200 de la 1 ianuarie, dar cu condiția că pentru salariații care sunt cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată și 8 ore zilnice impozitele și taxele aferente la 1.200 de lei, să fie egale cu cele plătite azi pentru 1.050 de lei. A doua variantă este neconditionată de 1.200 de lei, variantă sustinută de toată partea sindicală. A rămas ca săptămana viitoare să fie un consiliu național pe 28, pe 30 ședința de guvern, pentru că Guvernul va decide legat de acest lucru. Noi susținem și varianta cu înghețarea pentru impozitare, dar în același timp și necondiționarea dacă este cazul, trebuie date 1.200 de lei, toate datele scoase la iveală demonstrează că nu există nicio justificare pentru necreșterea salariului minim la 1.200 de lei. Este o formă de a scoate la iveală munca la gri și la negru. Argumentele angajatorilor se referă la întreprinderile mici, nu ar putea să facă fată la sistemul de impozitare suplimentar pentru salariul de 1.200 de lei”, a spus liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu. 

Sursa onlinereport.ro

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite