Aeroportul va avea din nou curse de pasageri. A fost semnat un contract cu Join Airlines. Vezi traseele
Aeroportul din Arad, care a pierdut cursele de pasageri încă din primăvara anului trecut, va avea din nou zboruri, pe trei rute externe și una internă.
Conducerea companiei Join Airlines a anunțat, astăzi, că va intra pe piața din România cu patru zboruri operate de la Arad. Președintele companiei, Bernard Jacobs, și directorul Aeroportului Internațional Arad, Dan Bălăcel, au semnat (foto) deja contractul de operare de pe baza aeriană locală.
Bernard Jacobs a declarat că au fost realizate studii de piață pentru extinderea companiei, adăugând că ”se prefigurează o dezvoltare a aviației în zona Balcanilor”.
”Suntem conștienți de concurența pe care ne-o face aeroportul din Timișoara, dar vom răspunde prin creativitate, vom căuta rute noi”, a spus Bernard Jacobs, care a adăugat că pentru zborurile prevăzute se va asigura și transferul pasagerilor la sol.
„Nu ne dorim neapărat o concurenţă cu Timişoara, cât o soluţie de complementaritate. Ne dorim o construcţie pe termen lung, bazată pe un respect pentru cetăţenii Aradului”, a declarat, la rândul său, președintele interimar al Consiliului Județean, Adrian Ţolea.
Rute către Germania și Italia
Două dintre rute au fost stabilite, respectiv Arad-Stuttgart și Arad-Verona, iar pentru cursa internă se are în vedere ruta Arad-București.
Trei aeronave au fost alocate de companie pentru zborurile pe care le va opera din România, una dintre acestea urmând să aibă baza permanentă pe aeroportul din Arad.
Compania anunță că vizează lansarea de zboruri și de la Suceava și Tulcea.
Bernard Jacobs a precizat că Join Airlines nu este o companie low cost, dar ”prețul biletelor pentru rutele din Arad vor fi atractive”.
Președintele companiei a mai declarat că lansarea zborurilor va avea loc, cel mai probabil, în iunie, pentru că este necesară o perioadă de câteva luni pentru prevânzări de bilete, după stabilirea oficială a rutelor.
În plus, până la 31 martie trebuie finalizată modernizarea aerogării din Arad, proiect început în 2015.
Nu se mai vrea privatizarea
Planurile președintelui suspendat al Consiliului Județean, Nicolae Ioțcu, de a privatiza aeroportul au fost schimbate. Președintele interimar, Adrian Țolea, spune că nu aceasta este și viziunea sa. După ce se finalizează investițiile de două milioane de euro nu s-ar mai justifica privatizarea bazei.
Potrivit lui Țolea, hotărârea votată în urmă cu un an de către consilierii județeni, privind începerea procedurilor de privatizare, ar putea fi invalidată în acest an printr-o nouă hotărâre.
Fără curse de aproape un an
Aeroportul Internațional Arad nu mai are curse aeriene de pasageri din primăvara anului trecut, când Wizz Air s-a retras, compania operând până atunci pe ruta Arad - Milano (Bergamo).
În toamnă, și operatorul de curse cargo DHL s-a retras de pe aeroportul local, unde mai există doar zboruri ocazionale de tip charter și zboruri ale unei școli de aviație.