ADMITERE LICEU 2016: Notă mărită de la 3,45 la 9.00, după contestaţii
Înscrierea în clasa a IX-a în liceele de stat se face fără examen, pe baza mediei de admitere, care este media ponderată între media generală obţinută la Evaluarea Naţională (cu o pondere de 75%) şi media generală de absolvire a claselor din gimnaziu (cu o pondere de 25%).
O elevă din comuna Troianu, județul Teleorman, a avut parte de o surpriză enormă în urma contestației făcută la Evaluarea Națională.
După ce inițial eleva primise la Limba și Literatura Română nota 3,45 ea a făcut contestație și nota i-a fost mărită la 9.00, ceea ce înseamnă că a primit un plus de 5,55 puncte. Acesta nu este însă singurul caz de acest gen. O elevă de la școala „Tatrangi Sándor” din comuna Ozun, județul Covasna, a fost notată la proba de Matematică cu nota 2,30. După contestație, a primit nota 7. Prin urmare, a primit 4,70 puncte în plus.
Sursa romaniatv.net