Activista turcă Oral Nalan rămâne în arest în vederea extrădării, a decis Curtea de Apel Timişoara
Activista turcă Oral Nalan rămâne în arest în vederea extrădării, a decis Curtea de Apel Timişoara, care a respins şi cererea de sesizare a Curţii Europene de Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri preliminare formulată de apărătorul ales al activistei.
”Respinge cererea de sesizare a Curţii Europene de Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri preliminare formulată de apărătorul ales al persoanei extrădabile Oral Nalan. În temeiul art. 44 (...) respinge, ca nefondate, cererile de revocare şi de înlocuire a măsurii arestării provizorii formulate de persoana extrădabilă Oral Nalan, prin apărători aleşi”, se arată în decizia luată, luni, de Curtea de Apel Timişoara.
Decizia nu este definitivă şi are drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare.
Potrivit presei timişene, femeia care venea din Ungaria şi mergea spre Bulgaria a fost oprită, în 8 iulie, în Vama Nădlac din judeţul Arad. Pe numele femeii exista un mandat de arestare emis de Interpol, pentru o condamnare la 30 de ani de închisoare, sub acuzaţia de terorism, pronunţată în Turcia.
Mass media susţine că femeia avea asupra ei un document de călătorie emis de regatul Belgiei în baza Convenţiei din 1951 privind statutul refugiaţilor şi intenţiona să ajungă la Varna împreună cu fetiţa sa de 10 ani şi cu un grup de prieteni.
Femeia a fost reţinută şi a prezentată în faţa unui procuror din Timişoara, care a înaintat dosarul unui judecător, cerând arestarea preventivă, în vederea extrădării în Turcia.
Fugită din Turcia după condamnarea sa, în 2012, Oral Nalan, activistă pentru drepturile omului, a obţinut statut de refugiat politic în Belgia. În ultimii cinci ani, femeia a trăit la Bruxelles.
Osman Koray Ertas, ambasadorul Turciei în România, declara că Oral Nalan este căutată de Turcia pentru legături cu o "grupare teroristă de extremă-stânga".
Potrivit cotidianului belgian ”De Standaard”, Oral Nalan (38 de ani) a fost reţinută pe 8 iulie când venea din Ungaria şi se îndrepta spre Bulgaria, împreună cu un prieten, Rusto Tunc, şi cei doi copii ai lor.
Conform Convenţiei de la Geneva, Oral Nalan are, ca refugiat, dreptul la aceeaşi protecţie consulară a Belgiei ca o persoană de naţionalitate belgiană.
”Am informat România prin canalele noastre diplomatice că Nalan Oral are statut de refugiat în Belgia“, a declarat Didier Vanderhasselt, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Belgiei.
Oral Nalan este activă în mai multe organizaţii kurde din Belgia, inclusiv Casa Poporului Kurd şi Uniunea Femeilor Socialiste (SKB).
Autorităţile turce tind să considere că mişcările socialiste kurde au legătură cu Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), organizaţie separatistă considerată drept teroristă în Turcia, dar şi Uniunea Europeană.
Sursa: mediafax.ro