Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Accesul în Via Carmina rămâne o problemă nerezolvată; de ce a fost respinsă documentația depusă de dezvoltator

După cum vă informam recent, situația căii de acces în Via Carmina este departe de a fi rezolvată, unul dintre cititorii site-ului nostru trăgând un nou semnal de alarmă cu privire la pericolul la care se supun cei care doresc să iasă cu mașina din noul cartier pentru a se îndrepta spre Arad.

Dar să vedem ce spun reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara despre această situație.

Accesul în Via Carmina rămâne o problemă nerezolvată; de ce a fost respinsă documentația depusă de dezvoltator
Comentează 11

Într-un document datat la începutul lunii, pe 4 august, și semnat de Horațiu Simion, directorul general regional al DRDP Timișoara, se arată că „Beneficiarul PUZ – A.C. are obligația de a realiza intersecția – respectiv accesul în Cartierul Via Carmina și a accesului la obiectivele existente în interiorul amplasamentului PUZ aprobat”.

Comisia Tehnică cere să se renunțe la semaforizare

De altfel, se mai arată că în cursul lunii iulie, Imotrust, care ar fi trebuit să realizeze intersecția încă din 2009, a depus o documentație de „modernizare intersecție DN 7 cu strada Cetății, Arad, km 538+014” cu semaforizare. Comisia Tehnică a DRDP Timișoara a respins însă documentația, pe care a trimis-o înapoi pentru completare și renunțare la semaforizare. „Vă comunicăm că în 2009 a fost obținut acordul prealabil al CNAIR SA – IGPR București și autorizația DRDP Timișoara pentru amenajarea accesului rutier în zona DN 7 km 537+900, în soluție giratorie și amenajare 4 benzi de circulație între km 537+840 – 538+549 pentru beneficiarul SC Imotrust SA – intersecție care nu a fost realizată până în prezent.

După 4 ani, în 2013, SC Imotrust obține din partea CNAIR  SA București un aviz de modificare a soluției avizate (în 2009) «amenajare intersecție zonă de locuințe Z 1, Vladimirescu Vest – soluție de amenajare intersecție în T, cu benzi de accelerare, decelerare și virare la stânga», fără a fi obținută și autorizația de amplasare și execuție.

Până la data prezentei, nu a fost amenajată această intersecție. Beneficiarul a fost notificat de către SDN Arad și i-au fost întocmite procese verbale de constatare contravenție, iar în anul 2018 accesul rutier a fost închis (n.r. o perioadă scurtă de timp), se mai arată în document.

Ce au solicitat ieri reprezentanții DRDP Timișoara

Potrivit celor declarate de Alina Sabou, purtătorul de cuvânt al DRDP Timișoara, celor de la  Imotrust SA Arad li s-a solicitat, ieri, prezentarea a două soluții de amenajare a intersecției și stabilirea soluției de amenajare a intersecției în baza unui studiu de trafic. „Printre altele, proiectul Imotrust trebuie să se coreleze cu proiectul de pasaj peste calea ferată de pe DN 7, modernizarea liniei feroviare Caransebeș - Timișoara – Arad”, a ținut să precizeze Alina Sabou.

Foto: Arhiva

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite