Academia de Dans din Beijing pe scena arădeană
Ambasada Chinei la Bucureşti, în semn de pretuire pentru filiala Arad a Casei Româno-Chineze, a inclus Aradul pe lista orașelor (doar trei) în care a avut loc un spectacol de excepție al prestigioasei Academii de Dans din Beijing. Ca atare, Beijing Dance Academy, în data de 24 ianuarie, a evoluat pe scena Teatrului Clasic Ioan Slavici din Arad, atât cu prilejul Zilei Unirii, cât şi cu ocazia Anului Nou Chinezesc, Anul Cocoșului de Foc.
Arădenii au fost poftiţi la un eveniment cu totul special, invitația fiind făcută de către doamna prof. dr. Lizica Mihuț, Președinta Casei Româno-Chineze, Filiala Arad și de către Ambasada Republicii Populare Chineze în România.
Academia de Dans din Beijing, singura instituţie de învăţământ superior de dans din China, a fost fondată la data de 6 septembrie 1954 şi este, actualmente, una dintre cele mai mari şi prestigioase şcoli de dans din lume. Aceasta include Departamentul de dans clasic chinezesc, Departamentul de dansuri etnice şi populare chinezeşti, Departamentul de Balet, Departamentul de Coregrafie, Educaţie şi Centrul de Cercetare pentru Dans modern, Departamentul de Studii de Dans, Departamentul de dansuri de societate, Departamentul de teatru muzical, Departamentul de artă şi comunicare, Departamentul de artă şi design şi altele. Toate acestea acoperă cinci specializări şi 18 domenii academice, inclusiv spectacol de dans, coregrafie, istoria şi teoria dansului, design de artă pentru teatru, film şi televiziune şi administraţie publică. Academia are 600 de cadre didactice full-time care lucrează cu peste 3.500 de studenţi şi aproape 2.000 de elevi.
Motto-ul şcolii este "Morală şi armonie, natura şi omul, cultură şi dans, virtute şi artă".
Intrarea a fost liberă în limita locurilor disponibile.
C. P.