17 tone de deșeuri din cauciuc şi material plastic, oprite la Nădlac II
Poliţiştii de frontieră arădeni, alături de comisari din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu au luat măsura nepermiterii intrării în ţară a unui mijloc de transport, încărcat cu peste 17.000 de kilograme deșeuri constând în anvelope şi mase plastice, întrucât şoferul nu deţinea documentele complete de transfer. Deşeurile erau încărcate din Ungaria şi erau destinate unei societăţi din ţara noastră.
În cursul zilei de ieri, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au efectuat pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui automarfar, condus de către un cetăţean român. Acesta transporta, conform documentelor prezentate, deșeuri din cauciuc și material plastic.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului respectiv, colegii noștri au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Arad.
În urma verificărilor, s-a constatat că, în mijlocul de transport sus-menţionat se aflau 17.698 kilograme deşeuri, constând în anvelope şi mase plastice, încărcate din Ungaria pentru România.
De asemenea, s-a mai stabilit faptul că nu sunt îndeplinite condițiile legale de intrare pe teritoriul țării noastre, deoarece șoferul nu avea documentația necesară completă prevăzută de lege pentru transferul de deşeuri.
În cauză, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României pentru mijlocul de transport respectiv, deşeurile fiind returnate societăţii expeditoare.