11 județe din țară, sub avertizare Cod galben de ninsori și vânt puternic
Județele Sălaj, Cluj, Alba, Hunedoara, Caraș-Severin, Mehedinți, Sibiu, Vâlcea, Brașov, Argeș și Dâmbovița sunt, până la ora 14:00, sub avertizare Cod galben de ninsori și vânt puternic. În aceste zone se vor semnala ninsori moderate cantitativ și intensificări ale vântului în zona montană.
În cea mai mare parte a Carpaților Occidentali și Meridionali va ninge, iar stratul de zăpadă nou depus local va fi consistent. În prima parte a zilei de sâmbătă, în sudul și sud-vestul Transilvaniei, precipitațiile vor fi mai ales sub formă de ninsoare și se va depune strat de zăpadă.
Avertizarea Cod galben a intrat în vigoare vineri, la ora 20.00, și este valabilă până sâmbătă la ora 14:00.
Tot până la ora 14:00, sâmbătă este în vigoare și o informare de ninsori la munte, precipitaţii mixte în zonele joase de relief, intensificãri ale vântului.
Potrivit ANM, temporar vor fi precipitaţii în cea mai mare parte a ţãrii, iar mai ales în centru, sud-vest şi în zona de munte cantitãţile de apã vor depãşi pe arii restrânse 15...20 l/mp. La munte treptat vor predomina ninsorile.
Precipitaţii sub formã de lapoviţã şi ninsoare se vor semnala şi în Transilvania şi local în zonele de deal din Moldova, Muntenia şi Oltenia.
Vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor, dar mai ales în cele estice, sud-estice şi vestice în general, cu viteze de 40...50 km/h, iar în zona montanã înaltã, rafalele vor depãşi 60...70 km/h, temporar viscolind ninsoarea.
Sursa: realitatea.net