Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

11 intervenții chirurgicale, efectuate la Arad, la persoane suspecte sau confirmate cu COVID-19!

11 intervenții chirurgicale, efectuate la Arad, la persoane suspecte sau confirmate cu COVID-19!
Comentează 0

Echipa medicală de pe Secția Clinică Chirurgie Generală II (din incinta fostului Spital Municipal) a efectuat în această perioadă 11 intervenții chirurgicale! Pacienții care au ajuns pe această secție sunt fie confirmați cu virusul COVID-19 fie suspecți – în așteptarea rezultatului.

Secția Clinică Chirurgie Generală II este una dintre secțiile unde sunt tratați pacienții confirmați cu virusul COVID-19. Deoarece secția beneficiază de un Bloc Operator dotat complet, s-a format o echipă medicală multidisciplinară pentru a se putea realiza intervenții chirurgicale, urologice, ortopedice sau oncologice. 

”Bineînțeles că avem pacienți confirmați sau suspecți de COVID-19 care ajung la spital cu urgențe chirurgicale. Prima pacientă, de când avem COVID-19 în Arad, care a fost operată în regim de urgență, a venit pe 26 martie, fiind transferată direct de la spitalul din Suceava. De cele mai multe ori nu avem timp să așteptăm rezultatul testării. Intrăm direct în sală și operăm! Acest lucru nu înseamnă cu suntem eroi, suntem medici și trebuie să ne facem datoria. Singura diferență în ceea ce privește realizarea intervențiilor chirurgicale de la apariția COVID-19, constă în faptul că acum purtăm echipament medical cu un grad înalt de protecție, care nu este chiar foarte comod. Într-adevăr, intervențiile și tratamentul pacienților se desfășoară în condiții foarte grele, datorate acestui echipament, lucru care ne face munca – atât  a medicilor, cât și a asistentelor, infirmierelor și brancardierilor extrem de dificilă. Avem nevoie de susținere, încredere și apreciere din partea cetățenilor dar nu de titulaturi de eroi!”, ne-a explicat dr. Gigi Aiordăchioae, medic chirurg, coordonator Secția Clinică Chirurgie Generală II – COVID-19.

 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite