”CU VIAȚA MEA APĂR VIAȚA”
Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Vasile Goldiș” al Județului Arad în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Arad a organizat etapa județeană a concursului ” Cu viața mea apăr viața”, competiție dedicată elevilor școlilor gimnaziale și liceelor.
Competiția este structurată pe aceste două categorii, gimnaziu și liceu, cuprinde o probă teoretică și una practică, ambele cu teme specifice protecției civile.
Concursul s-a desfășurat la Moneasa, timp de trei zile la competiție înscriindu-se un număr record de unități de învățământ, zece licee și doisprezece școli generale.
Obiectivele concursului sunt: cunoaşterea actelor normative care reglementează activitatea de protecţie civilă în România: definirea locului şi rolului şi atribuţiilor protecţiei civile, consolidarea cunoştinţelor despre dezastrele naturale şi tehnologice produse pe teritoriul României şi a măsurilor de prevenire, protecţie şi intervenţie în situaţii de urgenţă, avertizarea şi alarmarea în caz de dezastru; folosirea apelului de urgenţă 112, cunoaşterea mijloacelor de protecţie individuală şi colectivă, cunoaşterea organizării şi funcţionării serviciilor de urgenţă, cunoaşterea şi aplicarea regulilor de comportare în cazul descoperirii muniţiei rămasă neexplodată, însuşirea cunoştinţelor teoretice de bază privind acordarea primului ajutor.
Probele practice urmăresc; formarea deprinderilor pentru acordarea primului ajutor, conştientizarea importanţei voluntariatului în cadrul acţiunilor de intervenţie, cunoaşterea modului de folosire a mijloacelor de protecţie individuală, cunoaşterea măsurilor de protecţie, comportare şi intervenţie adecvate factorilor de risc generatori de situaţii de urgenţă.
Toți cei peste două sute de participanți au câștigat dar pentru ca este un concurs, comisia a stabilit:
CATEGORIA GIMNAZIU
LOCUL I – LICEUL TEORETIC PÂNCOTA
LOCUL II – COLEGIUL NAȚIONAL ”ELENA GHIBA BIRTA” ARAD
LOCUL III – LICEUL ”IOAN BUTEANU” GURAHONȚ
CATEGORIA LICEU
LOCUL I – LICEUL TEORETUIC PÂNCOTA
LOCUL II – COLEGIUL NAȚIONAL DE INFORMATICĂ ARAD
LOCUL III – LICEUL TEHNOLOGIC ”ȘTEFAN HELL” SÂNTANA
COMPARTIMENTUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
PURTĂTOR DE CUVÂNT
MAIOR PLEȘCA GEORGE