Vremea Romania, Arad 2°C

Stiri Arad

Zboruri charter din Arad spre Antalya din 9 iunie, iar din 2018 turiștii vor putea ateriza direct în Spania sau Grecia

Aeroportul Internațional Arad va avea curse charter spre Antalya, care vor fi operate de compania aeriană turcă Atlasglobal, în colaborare cu o agenție de turism, cursele fiind dedicate clienților care cumpără excursii cu transportul inclus.

Zboruri charter din Arad spre Antalya din 9 iunie, iar din 2018 turiștii vor putea ateriza direct în Spania sau Grecia
Comentează 0

Agenţia de turism Prestige Tours Internaţional a anuțat, joi, într-o conferință de presă, lansarea de zboruri charter direct către Antalya, de pe Aeroportul Internaţional din Arad.

Zborurile vor fi operate în parteneriat cu compania aeriană turcă Atlasglobal, pe perioada sezonului estival, repectiv între 9 iunie și 8 septembrie 2017.

„Anul trecut am observat o cerere mare pentru pachetele turistice pe destinaţia Antalya, cu plecare din zona de vest a ţării. Ne adresăm unei arii geografice care include și estul Ungariei. Am conceput pentru 2017 pachete turistice cu zbor charter, având punct de pornire Aeroportul International Arad. Astfel, o vacanţă în Antalya cu avionul poate costa cât o vacanţă cu autocarul în Grecia sau Bulgaria, însă cu servicii net superioare”, a declarat Elena Anghel, director Prestige Tours.

Omul de afaceri turc Mustafa Kadiroglu, proprietarul Calypso Tours, care a cumpărat și turoperatorul Prestige Tours în primăvară, a fost prezent în conferința de presă și a declarat că oferta se adresează unui număr de un milion de persoane din regiune care pleacă în vacanțe prin agenții de turism.

”Avem în plan chiar o creștere din 2018, când vrem să lansăm zboruri de la Arad în Spania și Grecia. Trebuie spus că ce oferim noi în plus față de zborurile obișnuite charter este categoria business class, disponibilă pasagerilor care achiționează pachete turistice de lux în Antalya”, a spus Mustafa Kadiroglu.

Preţurile anunțate pentru Antalya încep de la 363 euro/persoană, cu toate serviciile și taxele incluse, respectiv transport cu avion, șapte nopţi de cazare şi masă la hotel, transfer aeroport-hotel-aeroport, asigurare medicală și Storno precum şi asistenţă turistică în limba română.

”Clienții noștri vor primi tablele electronice care vor fi ghidul turistic 24 de ore din 24, pentru că vor conține informații despre zonă și posibilitățile de vizitare și distracție”, a adăugat Elena Anghel.

Zborul va fi operat în fiecare zi de vineri, cu o aeronavă Airbus A321 cu o capacitate de 216 de locuri. Pe parcursul fiecărui zbor turiştii vor avea la dispoziţie catering cald.

Pachetele turistice cu charter către Antalya vor fi disponibile în toate agenţiile din ţară, cu precădere în Arad, Timişoara, Lugoj, Deva, Hunedoara şi Reşiţa.

Prestige Tours Internaţional este unul dintre cei mai mari turoperatori din România.

Aeroportul Arad nu mai are curse aeriene de pasageri din primăvara anului 2015, când Wizz Air s-a retras, compania operând până atunci pe ruta Arad - Milano (Bergamo). Ulterior, și operatorul de curse cargo DHL a renunțat la zborurile de pe pista locală. Cu toate acestea, baza are o aerogară modernă, finalizată în primăvara 2016, când a fost inaugurat un terminal nou, pentru plecări, care a costat aproape două milioane de euro.

La începutul acestui an, compania Join Airlines a anunțat că va intra pe piața din România cu zboruri operate de la Arad, care urmau să fie lansate în a doua jumătate a lunii iunie. Compania urma să opereze pe rutele Arad-Stuttgart, Arad-Verona, Arad-Viena și Arad-București, dar contractul semnat cu aeroportul local a fost suspendat înainte de lansareaz zborurilor, fără explicații din partea Join Airlines.

Galerie foto (4)

Articole asemanatoare

Scrie un comentariu

trimite