Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Ultimele stiri

Atenție! Prima condamnare la ÎNCHISOARE din România pentru o chirie nedeclarată!

Vă sună cunoscute numele Dinu Pescariu sau Claudiu Florică? Cei doi au scăpat lejer de condamnarea din dosarul Microsoft, în care statul român a fost prejudiciat cu zeci de milioane de euro. Cei doi nu numai că …

Comentează 0

Simpozion „Expertiza tehnică judiciară în actualul context european”, organizat de Facultatea de Ştiinţe Juridice a UVVG şi Corpul Experţilor Tehnici

Facultatea de Științe Juridice din cadrul Universității de Vest ”Vasile Goldiș” din Arad în parteneriat cu Asociaţia Corpul Experţilor Tehnici din România prin Institutului Național de Pregătire …

Comentează 0

Medalii la Cisnădie

La Cisnădie a avut loc etapa finală a Campionatului Naţional de judo, individual şi pe echipe, a juniorilor III - sub 16 ani. În competiţia individuală, Robert Vlaş (CSS Gloria Arad) a obţinut medalia de argint. …

Comentează 0

Vizită academică a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” la Universitatea din Pavia (Italia)

„Universitatea din Pavia atrage, prin Clinicile Universitare, în fiecare an, peste 3 milioane de pacienţi” – interviu cu prof. univ. dr. Aurel Ardelean, rector fondator, preşedintele Universităţii de …

Comentează 0

Au rămas în Divizia A, ratând promovarea la "mustaţă"

Echipa de băieţi a CSM Arad a ratat promovarea în Superlina Naţională. După eşecul, 3-5, din tur de la Odorhei, şansele de calificare erau destul de mari. Din păcate însă băieţii lui Cristian Dodean au …

Comentează 0

Un bărbat a înviat la morgă și a mers la propria înmormântare

Totul s-a întâmplat după ce bărbatul a leşinat în timp ce bea vodcă împreună cu prietenii. Amicii de pahar au chemat poliţiştii şi ambulanţa, iar doctorii l-au declarat mort şi l-au trimis la …

Comentează 0

Simulările EXAMENELOR NAŢIONALE încep de luni. SUBIECTE ROMÂNĂ EVALUARE NAȚIONALĂ şi BAC 2017

Simularea evaluării naționale pentru elevii claselor a VIII-a și cea a examenului de bacalaureat pentru elevii claselor a XI-a și a XII-a vor începe luni cu proba scrisă la limba și literatura română, potrivit …

Comentează 0

Tragedie în Haiti. 34 de persoane au murit, iar alte 15 au fost rănite după ce un autobuz a intrat într-un grup

Un autobuz a lovit un grup de oameni în oraşul Gonaïves din Haiti, un prim bilanţ al victimelor fiind de 34 de morţi şi 15 răniţi grav, au anunţat autorităţile, citate de Le Figaro online.

Comentează 0

ANALIZĂ | Aradul bate cel mai mare județ al țării la numărul de angajați în mediul privat

Județul Arad, cu o populație aproape la jumătate decât cea a județului Iași, are mai mulți angajați în sectorul privat, arată datele Institutului Național de Statistică (INS), valabile pe 2015, în …

Comentează 0

ȘOCANT! Ce a pățit soțul unei nimfomane după ce a refuzat să facă dragoste cu ea

Dacă refuzi să faci sex cu o nimfomană, rişti să ajungi la spital. Nu este de glumă în cazul relaţiilor cu femeile avide de sex, spun chiar medicii. O poate dovedi un şofer de taxi care şi-a refuzat soţia pentru …

Comentează 1

Urmareste-ne pe:

🔀Nu rata

Se apropie concursul Miss Pecica

Se apropie concursul Miss Pecica, primul dintre proiectele de frumusețe organizate în județul Arad. 10 tinere au fost selectate pentru a …

Comentează 0

Echipa Colegiului Economic a câștigat premiul I la etapa județeană Arad ”Maratonul pentru Educație Antreprenorială”

ConfederaţiaNaţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF)- Sucursala Arad,a organizat în premieră semifinala județeană”Maratonul …

Comentează 0

Business Dinner la Camera de Comerţ Arad, 21 mai 2024

Christian Tour, cea mai mare agenție de turism din România, în colaborare cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad, …

Comentează 0

3 mituri demontate despre anvelope

În cazul în care ești șofer, e imposibili să nu fi auzit câteva mituri despre anvelope. Poate despre unele chiar crezi că sunt …

Comentează 0

Salariul mediu net a crescut cu aproximativ 14% într-un an. La ce valoare a ajuns în luna martie

În luna martie 2024,  câştigul salarial mediu net a fost 5185 lei, în creştere cu 309 lei (+6,3%) față de luna februarie …

Comentează 0

Filmul „Ecce Homo: Brâncoveanu“ va fi proiectat, în premieră, la Arad, la Cinematograful „Arta“

Filmul „Ecce Homo: Brâncoveanu“, regizat de Dan Piţa, după un scenariu la care şi-a adus contribuţia şi IPS Ioan, mitropolitul …

Comentează 0

Open day pe probleme medicale la UVVG

„Ateroscleroza și sindromul metabolic” a fost tema open day-ului organizat recent la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” …

Comentează 0

Cupa „Ienopolis” ajunge la ediția cu numărul IX

Clubul Copiilor Ineu va fi, la finele acestei săptămâni, gazda a sute de copii din numeroase județe ale țării, care vor răspunde prezent …

Comentează 0

Vino și vinde-ți frumoasele cadouri handmade pe Artynos.ro, mii de cumpărători te așteaptă

Ești o persoană talentată, pasionată de frumos și creativă. Atunci Artynos.ro este un loc care te va încânta și îți va …

Comentează 0

„Nicolae Grigorescu. Expoziție aniversară” la Muzeul de Artă Arad

Complexul Muzeal Arad în colaborare cu Art Safari, a organizat un nou eveniment de anvergură națională la Muzeul de Artă Arad, dedicat …

Comentează 0