Vremea Romania, Arad 23°C

Stiri Arad

Traficant de droguri prins la Nădlac. S-a dat drept turist pentru a fugi din țară

Traficant de droguri prins la Nădlac. S-a dat drept turist pentru a fugi din țară
Comentează 0

Un bărbat din București, în vârstă de 38 de ani, a fost prins cu acte false în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, de pe autostrada A1.

Bucureșteanul se afla într-un autocar plin cu turiști și a prezentat la control o carte de identitate românească şi un permis de conducere românesc, însă polițiștii de frontieră au constatat că documentele sunt false.

Suspectul a fost preluat imediat și dus la sediul Poliției de Frontieră Arad pentru verificări, constatându-se că pe numele său a fost emisă, de către autoritățile române, o alertă cu menţiunea “semnalare în vederea arestării şi predării sau extrădării”. 

Bărbatul era dat în urmărire generală pentru că se sustrăgea de la executarea unei condamnări de nouă ani de închisoare pentru trafic de stupefiante. 

Traficantul de droguri a fost predat unei echipe a Poliției Arad, în vederea punerii în aplicare a mandatului de executare a pedepsei, în timp ce un alt dosar de cercetare penală a fost deschis pe numele său, pentru fals privind identitatea, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale şi tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.
 

Articole asemanatoare

Scrie un comentariu

trimite

Inchide