Vremea Romania, Arad 27°C

Stiri Arad

Taurul în arenă, la teatru!

Taurul în arenă, la teatru!
Comentează 0

            Teatrul Clasic Ioan Slavici din Arad a fost în acest weekend gazda unei duble premiere: este vorba despre spectacolul „Bull” (Taurul) de Mike Bartlett, în traducerea lui Andrei Marinescu (regizor Bobi Pricop, scenograf Velica Panduru). Sala Studio a fost ocupată la capacitate maximă atât sâmbătă, cât şi duminică de la orele 19:00, când cele două distribuţii alternative din „Bull” au lansat noul proiect.

            Din distribuţia spectacolului fac parte talentaţii și îndrăgiţii actori Alex Mărgineanu/Alexandru Mihăescu (Thomas), Carmen Vlaga-Bogdan (Isobel), Andrei Elek (Tony) şi Ovidiu Ghiniţă (Carter). În calitate de actor, Alexandru Mihăescu se află la prima colaborare cu echipa teatrului arădean. Publicul teatrului l-a mai regăsit ca regizor al spectacolului ,,Tăietura” de Mark Ravenhill, în anul 2013.

            Mike Bartlett este un dramaturg englez contemporan; textul său "Bull" (Taurul) a văzut lumina rampei prima dată la Crucible Studio Theatre din Sheffield, pe  6 February 2013. În România, Teatrul Clasic Ioan Slavici din Arad propune cu această ocazie premiera naţională a operei dramatice.

            Subiectul  spectacolului „Bull” este de actualitate în contextul instabilităţii mediului de afaceri, expunând situaţia unui angajator (Carter) al unei corporaţii; acesta e nevoit să facă la un moment dat reduceri de personal. În speţă, dintr-o echipă de trei angajaţi office (Thomas, Isobel şi Tony), unul trebuie să plece. Doi dintre aceştia fac front comun în lupta lor de-aş salva pielea şi a-l elimina pe elementul redundant - cel de-al treilea.

            Deşi tematica propusă pare relativ comună, textul piesei comportă o abordare ce lansează o cascadă de tematici conexe nucleului dramatic, tematici ce-şi găsesc adesea corelativul  în mediile de afaceri sau profesionale de astăzi: mitomania intentionată, intimidarea, hărţuirea angajaţilor mai slabi, lupta pentru păstrarea jobului, măştile sociale specifice, dezumanizarea resurselor umane, tehnicizarea excesivă a raporturilor de muncă, lupta sexelor  etc. Mai mult, analogii similare sunt regăsibile la orice nivel al infrastructurii societăţilor capitalist-consumeriste; indiferent că vorbim de şcoli, universităţi, uzine, spaţii de relax, gym-uri, birouri sau companii mamut, destructurarea psiho-socio-afectivo-culturală a omului este realitatea supremă, grefată, desigur, pe vertiginoasa ascensiune a mediului virtual/online.

            Isobel şi Tony reprezintă imaginea perfectă a ceea ce înseamnă angajaţii corporatişti standard; aceştia îl au drept model pe Carter, mentorul şi şeful lor de la birou. Thomas este personajul-victimă, veriga slabă ce se cere eliminată din considerente de selecţie naturală.

            Versatila actriţă Carmen Vlaga-Bogdan compune o business woman ce-şi speculează inteligenţa emoţională ca să-şi atingă scopurile, fie că e vorba de  avansurile pe care le face colegilor şi şefilor ca să îi atragă de partea ei sau de vehicularea unor (pseudo)traume din copilărie. Egoistă până la refuz, afişează o feminitate pur sexuală, lipsită fiind de calităţile interioare ale femeilor adevărate: empatie, înţelegere, milă, căldură, spirit de sacrificiu. Andrei Elek creionează un Tony combativ, sigur pe el, aflat într-o defensivă exemplară; ţinuta sa robotic de previzibilă caricaturizează artificialitatea oamenilor ce se mândresc să se proclame corporatişti. Deşi refuzat sexual de Isobel, mimează spiritul de echipă doar de dragul eliminării lui Thomas.     

            Acesta din urmă este interpretat alternativ de Alex Mărgineanu şi Alexandru Mihăescu (actorul invitat în proiect). Personajul Thomas, în versiunea lui Alex Mărgineanu încapsulează caracteristicile tipice unui personaj-victimă: bun profesionist dar nesigur de el, uşor intimidabil, incapabil de-a oferi randament maxim nonstop; el refuză să creadă în "adevărul" corporatist, mizând pe o sinceritate ce-i atrage căderea liberă în gol. Alexandru Mihăescu ne dezvăluie o faţetă distinctă a lui Thomas...de data asta, personajul-victimă  pare cumva consolat cu riscul concedierii; deşi îl sperie pierederea locului de muncă, e conştient totuşi că eliberarea din închisoarea psihologică nu poate fi decât dezirabilă. Ovidiu Ghiniţă e contrapunctul ce ne dezvăluie un Carter versat, cumplit de cinic, relaxat chiar într-o existenţă sterilă şi previzibilă. Se mândreşte să fie etalonul angajaţilor săi şi-l flatează să ţină sabia lui Damocles în mână.

            Regizorul Bobi Pricop optează cu "Bull" (Taurul) pentru un teatru psihologic foarte fin, atent dozat, conturat cu minuţiozitate matematică. Folosirea unor mijloace actoriceşti tipice în general spaţiului filmic este o condiţie sine qua non când vine vorba de a pune lupa pe tematici atât de contondente. Spectacolul nu înaintează vreo cheie de receptare globală a textului dramatic, obligând astfel spectatorii să vină ei înşişi cu rezolvări la situaţii-gen. Deşi tematica abordată pare desprinsă din realităţile imediate, spectacolul nu este unul comercial, estetic prin el însuşi. Scenografia gândită de Velica Panduru sugerează un ring de luptă, o închisoare fără gratii. Spaţiul aseptic şi rece e blocul operator în care se zbat cei 3 torţionari şi victima tranşată fără anestezie. Intensitatea variabilă a luminii reci emise de liniile de neon maximizează tensiunea incredibilă din sala studio, spectatorul fiind forţat să-şi augmenteze angoasele personale la un RMN atipic.

            Întrebările stringente pe care le evidenţiază experimentul teatral ar fi: ne ghidăm în alegerile noastre după principiile selecţiei naturale sau după principiile morale? Pot fi acestea împăcate fără a se ajunge la compromisuri şi dacă da, cum? Cu ce preţ construim fiinţe sociale non-umane, pline de convenţii? Se poate deja vorbi de o teatralitate socială, extra-teatrală?

            Regizorul Bobi Princop decupează realităţi sociale cu bisturiul şi le inserează în spaţiul teatral, un spaţiu microscopic prin natura sa. Într-o epocă în care desensibilizarea şi robotizarea omului au ajuns la cote alarmante, teatrul încă mai are puterea să schimbe. Realităţile pe care le ignorăm de multe ori în arealul non-artistic, banale fiind prin recurenţa lor, devin numaidecât prin teatru suprastimulul-tortură ce obligă la reacţie imediată, la reconfigurare personală.  „Bull” (Taurul) e semnalul de alarmă că ne apropiem de post-umanitate, fiind totodată inserat cu fire de optimism: încă mai putem schimba ceva, încă nu suntem în ultimul ceas.

Emanuel Cotuna

 

Galerie foto (8)

Articole asemanatoare

Scrie un comentariu

trimite

Inchide