Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

În linie dreaptă pentru debutul din 2017

În linie dreaptă pentru debutul din 2017
Comentează 0

Peste doar 5 zile UTA joac primul meci oficial al anului. Arădenii evoluează în deplasare la Dacia Unirea Brăila în etapa XXII a ligii secunde, pe 26 februarie, de la 11:00, meci care se vede pe Digi Sport. Până acolo însă arădenii adună şucrurile bune şi cele mai puţin bune după cantonamentul din Spnaia, şi mai proaspăt, după amicalul câştigat cu 3-0 în faţa celor de la Pancevo. ”Au fost momente în care jocul m-a nemulțumit, mai sunt lucruri pe care trebuie să le corectăm, dar, în linii mari a fost bine. Am încercat să dau minute la toată lumea, am văzut toți jucătorii pe care-i avem acum în lot, mai puțin Celea. Am mai avut unele situații de a înscrie, pe lângă goluri, și important e că nu s-a accidentat niciun jucător”, a comentat antrenorul Laurențiu Roșu, pentru uta-arad.ro.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite