Vremea Romania, Arad 31°C

Stiri Arad

Glad Varga (PNL): „Chisindia, un exemplu de bune practici administrative”

„Am participat în acest sfârșit de săptămână la Sărbătoarea Codrenilor pe Valea Hurezului. Un eveniment care celebrează tradiția locală din această zonă a județului Arad.

Glad Varga (PNL): „Chisindia, un exemplu de bune practici administrative”
Comentează 0

"Apreciez faptul că organizatorii, Ionel Pașca – primarul comunei Chisindia – şi Consiliul Local, și-au propus ca în această sărbătoare câmpenească să pună un accent deosebit pe identitatea națională. Suntem în 2018, celebrăm Centenarul Marii Uniri şi consider că este important ca anul acesta, la împlinirea celor 100 de ani de la întregirea României, fiecare comunitate, atât cele mari, cât și cele mai mici să reflecte, în acțiunile și evenimentele lor, importanța pe care o are acest moment crucial pentru români.

Dar, comuna Chisindia nu este un exemplu doar prin respectarea tradiţiei, ci reprezintă un model de bune practici liberale pentru dezvoltarea comunităţii locale. În ultimii ani, ca urmare a eforturilor administrației locală, cu sprijinul Consiliului Județean Arad, comuna Chisindia are una dintre cele mai moderne grădinițe din județ, un teren de sport multifuncțional, un dispensar uman reabilitat și modernizat total, inclusiv cu ferestre și acoperiș nou, un Cămin Cultural reabilitat total și modernizat. Fapt remarcabil, administraţia locală a obţinut o finanțare pentru introducerea apei potabile. Apa este adusă de la 7 km depărtare de sat din amonte, de pe valea Hurezului, prin cădere, trece printr-o stație de captare, apoi printr-una de filtrare, pentru a ajunge în final în gospodăriile oamenilor.

Ca membru al Comisiei de Mediu și Echilibru Ecologic din Parlamentul României, ţin să felicit administrația locală în frunte cu primarul Ionel Pașca și îi asigur pe locuitorii comunei de tot sprijinul meu în proiectele viitoare”, declară deputatul PNL, Glad Varga.

Articole asemanatoare

Scrie un comentariu

trimite

Inchide