Vremea Romania, Arad 21°C

Stiri Arad

Deținuți selectați pentru a fi angajați, în cadrul Bursei locurilor de muncă

În data de 20 aprilie 2018, în cadrul activităţilor desfăşurate în colaborare cu Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă Arad, 6 deținute aflate în custodia Penitenciarului Arad, repartizate în regimul de executare deschis, aflate în perioada preliberatorie, au participat la Bursa Generală a Locurilor de Muncă, organizată la Atrium Mall Arad.

Deținuți selectați pentru a fi angajați, în cadrul Bursei locurilor de muncă
Comentează 0

Această acţiune vizează facilitarea legăturii dintre persoanele private de libertate identificate cu nevoi de angajare şi furnizorii publici sau privaţi de servicii de ocupare, respectiv includerea acestora în evidenţa angajatorilor participanţi şi potenţiala angajare în cadrul unei firme / societăţi participante la bursă, după liberarea din penitenciar.

Cu această ocazie, persoanele private de libertate, categorie defavorizată pe piaţa muncii, au avut oportunitatea de a obţine informaţii directe cu privire la cererea şi oferta locurilor de pe piaţa muncii, precum şi de a exersa deprinderi de căutare şi obţinere a unui loc de muncă. De asemenea, acţiunea a creat posibilitatea prezentării măsurilor destinate stimulării ocupării forţei de muncă de care pot beneficia gratuit, prin intermediul serviciului public de ocupare a forţei de muncă.

Iniţiativa se înscrie în strategia de reintegrare socială a Penitenciarului Arad şi are ca obiectiv crearea unui liant între persoanele încarcerate ce urmează a fi liberate şi realităţile socio-economice actuale ale ofertelor privind forţa de muncă.

Articole asemanatoare

Scrie un comentariu

trimite