Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Cum să întreții corespunzător ușile și geamurile din termopan

Termopanele sunt elemente indispensabile locuinței. Dincolo de toate beneficiile tâmplăriei PVC cu termopan, o întreținere corespunzătoare asigură o durată de folosință mai îndelungată a acestora. În acest articol vom discuta despre modalitățile corecte de întreținere a termopanelor, pentru a te bucura de ele o pe parcursul anilor într-o stare intactă.
 

Cum să întreții corespunzător ușile și geamurile din termopan
Comentează 0

Întreținerea profilelor și a sticlei tâmplăriei termopan

Indiferent de culoarea profilelor, fie că sunt albe sau colorate, procesul de întreținere este unul similar. Urmele de praf sau cele lăsate de ploaie sunt inevitabile, însă pot fi curățate foarte ușor cu ajutorul unui detergent uzual și a apei calde.

Îți recomandăm să verifici eticheta detergentului, pentru a te asigura că nu conține diluanți de rășină sintetică, ori acetonă. Totodată, detergentul ales nu trebuie să fie abraziv pentru că poate conduce la deteriorarea lentă, dar sigură a profilelor.

Instrumentul pe care îl folosim în procesul de curățare este de asemenea important, motiv pentru care bureții abrazivi nu sunt soluția ideală. Pentru a proteja suprafața profilelor, cel mai simplu este să utilizezi o lavetă moale, care va curăța delicat și în profunzime urmele, fără a provoca zgârieturi sau șocuri mecanice.

Sticla termopan nu necesită un proces aparte de întreținere, ci poate fi curățată cu soluții din comerț, create special pentru menținerea aspectului estetic.

Întreținerea feroneriei tâmplăriei de termopan

Feroneria este elementul care asigură buna funcționare a tâmplăriei de termopan. Din acest motiv, ferestrele și ușile de termopan trebuie unse sezonier. Deși primul instinct este să apelăm la un gresant precum vaselina sau uleiul de motor, aceste soluții pot afecta în timp interiorul feroneriei.

Recomandarea noastră este să le curățați regulat cu o lavetă pentru a evita depunerea prafului, iar pentru ungere să folosiți un spray cu pai prelungitor care poate fi introdus și în spațiile mai puțin accesibile.

Întreținerea garniturii termopan

Garnitura termopanului reprezintă cauciucul care împrejmuiește tâmplăria. Este o componentă importantă întrucât are un rol esențial în etanșarea fonică și termică a ferestrelor și a ușilor.

Deși există preconcepții cum că este necesară ungerea garniturilor pentru a asigura o bună funcționare a tâmplăriei termopan, în fapt este suficientă curățarea acestora cu o lavetă și cu apă caldă. Din păcate, nu avem cum să prevenim deteriorarea garniturii întrucât cu timpul se tasează sau se rupe. Indiferent de calitatea materialului folosit, acesta este un proces pe care nu îl putem evita.

Deteriorarea garniturii va permite factorilor externi să afecteze integritatea tâmplăriei. Tocmai de aceea este recomandat să înlocuiți garnitura la un interval de 2-3 ani, în funcție de gradul de uzură.

Concluzie

Procesul de întreținere a tâmplăriei termopan este unul ușor și deloc costisitor. Pentru ca aspectul să se mențină în timp, este necesară o curățare regulată a profilelor și a sticlei cu soluții de calitate, a căror componență chimică nu are un impact dăunător asupra tâmplăriei.

Acum te poți bucura de eficiența termică și fonică dar și de un aspect deosebit al geamurilor și ușilor de termopan, iar Glasspandoor îți pune la dispoziție o gamă diversificată de produse!

Articole asemanatoare