Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Actual

TICHETE DE MASĂ 2022. Anunţuri importante pentru milioane de români. Veşti bune şi pentru vouchere de vacanţă

Fcaturile cresc, carburanţi au ajuns la preţuri astronomice, iar creşterile atrag scumpiri pe bandă rulantăla produsele de bază. Există însă şi veşti bune.

Comentează 0

Emmanuel Macron i-a convins pe Joe Biden şi Vladimir Putin să se întâlnească joi. Condiţia este ca Rusia să nu invadeze Ucraina până atunci

Preşedintele american Joe Biden şi omologul său rus Vladimir Putin au convenit să se întâlnească în cadrul unui summit privind criza din Ucraina, la propunerea omologului lor francez Emmanuel Macron.

Comentează 0

„Hipnoza nu înseamnă controlul minții”

Despre hipnoza ca terapie se va vorbi în cadrul  Webinarului Gratuit  „Hipnoza, terapie prin puterea minții”, marți 22 februarie, orele 19.00.  Până atunci, pentru cei curioși, iată un …

Comentează 0

Greutatea de a mulțumi pe toată lumea

  De când a repromovat UTA , pe paleta celor care sunt implicați în acest microb au apărut trei tabere distincte. Prima ar fi cea în care găsim pe cei care iubesc echipa arădeană necondiționat, …

Comentează 0

Trei dintre iubitorii de baschet au câștigat premii corespunzătoare la ultima ediție a emisiunii ”Repriza de Sport”

  Invitații de luni, 14 februarie , prezenți în studioul ” LaStradaTV”, la emisiunea ”Repriza de Sport” au adus cu ei două premii specifice baschetului. Astfel, președintele clubului …

Comentează 0

29 de români, la bordul feribotului Olympia, care a luat foc în Grecia: cum se simt aceștia - anunțul MAE

29 de români se afalu la bordul feribotului unde a izbucnit un incendiu și care care avea la bord aproximativ 300 de persoane, anunță Ministerul Afacerilor Externe (MAE), într-un comunicat. Feribotul …

Comentează 0

Noi confruntări armate la granița Ucrainei: Focuri de ARMĂ în estul țării! Măsuri urgente după bombardamentele succesive

Noi confruntări armate la granița Ucrainei. Separatiștii pro-ruși au deschis focul în localitatea Stanița din estul țării. Militanții acuză forțele guvernamentale pentru declanșarea conflictului, însă …

Comentează 0

Evoluția Covid-19 în România în ultima săptămână. Peste 50% dintre noile cazuri sunt la persoane nevaccinate

Institutul Naţional de Sănătate Publică informează că, în săptămâna 7 - 13 februarie, 50,6% dintre cazurile de COVID-19 confirmate s-au înregistrat la persoane nevaccinate.

Comentează 0

Șeful Moderna anunță FINALUL pandemiei! Ce șanse sunt să apară o MUTAȚIE mai virulentă decât Omicron

Șeful companiei de vaccinuri Moderna spune că suntem la finalul pandemiei. Directorul general spune totuși că există și scenariul ca o mutaţie mai virulentă decât Omicron să apară însă sunt șanse de doar …

Comentează 0

Rusia a mințit în legătură cu retragerea trupelor - Câți soldați se pregătesc chiar acum de invadarea Ucrainei

Rusia şi-a crescut prezenţa militară la graniţa cu Ucraina cu până la "7.000 de soldaţi", dintre care unii au sosit miercuri, chiar dacă Moscova a anunţat o retragere parţială a forţelor sale, a asigurat un înalt …

Comentează 0

Urmareste-ne pe:

🔀Nu rata

Accident rutier cu două autoturisme în apropierea localității Zimand Cuz

Accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, pe DN 79, în apropierea localității Zimand Cuz. Posibil o victimă …

Comentează 0

LAVINIA BETEA – DE LA LITERATURĂ LA ISTORIE ...

FLORICA R. CÂNDEA- Sunt câțiva ani de la primul nostru Dialog neconvențional „din tren”. Nu că nu ar fi bun, din contră, …

Comentează 0

Citire apometre la abonați în săptămâna 07.05.2024 – 11.05.2024

Marți 07.05.2024  Miorita, Fluierului, Stanjenel, Gherghinei, Busuioc, Abrud, Micalaca, Prieteniei, Semanatorilor, Simion Popa, Podgoriei, …

Comentează 0

În perioada Sfintelor Sărbători Pascale, Bisericuța din Campusul UVVG, deschisă pentru credincioși

În preajma Sfintelor Sărbători Pascale, Biserica din Campusul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad își …

Comentează 0

Baștanul bostanilor bocind o bașcană

P(r)oza zilei: Baștanul bostanilor bocind o bașcană Și iată că venirea primăverii nu vine cu vești prea grozave pentru prietenul nostru, …

Comentează 7

Mihai Bâgu, vernisaj de pictură la Galeria ALFA

Galeria ALFA (Filiala Arad a Uniunii Artiștilor Plastici din România) găzduiește zilele acestea o provocatoare expoziție de pictură a …

Comentează 0

Tratament dinți fără nerv: Fațete sau coroane dentare?

Într-un univers ideal, pacienții de toate vârstele ajung la stomatologie doar pentru a preveni și a trata micile probleme cauzate de …

Comentează 0

2 mai 1990-2 mai 2024 ZIUA Universității de Vest „Vasile Goldiş”din Arad

Universitatea de Vest „Vasile Goldis” din Arad a fost fondată la 2 mai 1990 - în urma unui miting al tinerilor arădeni - …

Comentează 0

În cadrul campaniei „Un zâmbet pentru fiecare”, Un grup de preșcolari au vizitat sediul rectoratului UVVG

Un grup de copii de la Grădinița PP 13 din Arad a vizitat sediul Rectoratului Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad cu …

Comentează 0

Stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism aflat parcat în orașul Ineu

În această dimineață, în jurul orei 08:30, pompierii militari ai Detașamentului Ineu au intervenit cu o autospecială de lucru cu …

Comentează 0