Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Ziua Pompierilor din România

Ziua Pompierilor din România
Comentează 0

Aniversată în fiecare an la data de 13 septembrie, Ziua Pompierilor din România ne oferă ocazia de a rememora un episod glorios din istoria naţională – lupta purtată cu 174 de ani în urmă, pe Dealul Spirii, de compania de pompieri din Bucureşti condusă de căpitanul Pavel Zăgănescu împotriva numeroasei oştiri otomane, venită să înfrângă mișcarea revoluţionară de la 1848.
 
În timpul luptei din Dealul Spirii, pompierii au dovedit vitejie, curaj şi spirit de sacrificiu în inegala confruntare cu trupele otomane covârşitoare.
 
La sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Vasile Goldiș,, Arad activităţile dedicate “Zilei Pompierilor din România” au început cu ceremonialul militar în cadrul căruia s-a reamintit devotamentul, spiritul de sacrificiu şi actele de curaj ale predecesorilor.
Au fost de asemenea înaintaţi în gradul următor, înaintea expirării stagiului minim în grad, șapte subofițeri care au obţinut rezultate excepţionale în îndeplinirea atribuţiilor specifice și un număr de 98 de cadre militare au fost citaţi prin Ordinul de zi pe inspectorat, în semn de apreciere pentru munca desfăşurată şi rezultatele profesionale obţinute iar voluntarilor din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,"Vasile Goldiș" Arad le-au fost decernate diplome de merit pentru implicarea în activitatea de voluntariat.
 
În cadrul “Zilei Porţilor deschise”, pompierii militari au primit cu bucurie vizita a sute de persoane, cei mai curioşi şi entuziaşti fiind copiii, care au asistat la exerciţii demonstrative de stingere a incendiilor și de salvare de la înălţime cât şi la prezentarea autospecialelor de intervenţie, a echipamentelor şi accesoriilor din dotarea inspectoratului.
 
Totodată, cei mici dar și cei mari au poposit la panoul “Și eu vreau să fiu pompier!” făcându-și poze în echipamentul specific salvatorilor.
 
De asemenea, la atelierul “Învăț să Previn”, în contextul sărbătoririi și a Zilei Informării Preventive, pompierii arădeni împreună cu reprezentanții E.ON Romania au informat vizitatorii despre măsurile de prevenire a situaţiilor de urgenţă, distribuindu-le acestora pliante și broșuri și explicându-le totodată, modul în care trebuie să acţioneze pentru protejarea propriilor vieţi şi bunuri în cazul declanşării diferitelor tipuri de risc.
 
Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Vasile Goldiș"al județului Arad multumeste tuturor celor care au ales astăzi să fie alaturi de pompierii arădeni.

Galerie foto (191)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite