VICTIMELE Rusaliilor la Arad
Potopul dezlănţuit în seara de duminică,19 iunie, de răzbunătoarele Rusalii la Arad numără locuinţe inundate, case incendiate, stâlpi de curent şi copaci căzuţi pe autoturisme, ori pur şi simplu pe caldarâm.
Fotografiile alăturate au fost făcute pe str. Nelu Aristide Dragomir unde, exact vis-a- vis de fosta fabrică Tricoul Roşu, au fost grav avariate două autoturisme, un Opel şi un Audi.
Vasile Zărăndan
UPDATE:
COMUNICAT DE PRESĂ al ISUA
În urma precipitaţiilor abundente înregistrate in cursul zilei de ieri, 19.06.2016, judeţul Arad s-a aflat sub două avertizări COD PORTOCALIU de precipitaţii, până azi 20.06.2016, ora 08.00, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” Arad a intervenit astfel:
În municipiul Arad s-a intervenit pentru evacuarea apei din 28 locuinţe, 10 demisoluri şi subsoluri, îndepărtarea a 6 arbori căzuţi pe străzi si DN 7 ŞI 2 stâlpi. De asemenea s-a intervenit pentru supraînâlţarea cu saci a canalului Mureşel.
În prezent continuă operaţiunile de evacuare a apei din mai multe cartiere din municipiul Arad.
În oraşul Chişineu Cris, Garda de Intervenţie nr.2 Chişineu Criş a intervenit pentru evacuarea apei din 6 locaţii.
În localitatea Nădab canalul Dohangia a iesit din matcă şi a inundat aproximativ 30 de gospodării. S-a acţionat cu 2 motopompe şi 6 pompieri de la Garda de Intervenţie nr.1 Chişineu Criş. Acţiunea de intervenţie continuă şi acum cu sprijinul Secţiei de Pompieri Sebiş.
În localitatea Pâncota s-a rupt digul canalului ce traversează localitatea inundand aproximativ 100 de gospodării. S-a acţionat toată noaptea pentru astuparea breşei cu 40 pompierii de la Secţia Ineu. Operaţiunile de intervenţie continuă şi acum.
Datorită situaţiei operative înregistrate în mun. Arad şi în localităţile Pâncota, Detaşamentul Arad şi Secţia Ineu acţionează cu întreaga capacitate de intervenţie.
În operaţiunile de intervenţie au fost implicate urmatoarele forţe şi mijloace:
- Ofiţeri 8
- Subofiţeri 125
- Motopompe 11
- Autospeciale de stingere 4
- Autocamioane de intervenţie 3
- Autospeciale descarcerare 1
- Autospeciale deblocare salvare 1
- Autospeciale transport personal 5
COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Purtător de cuvânt - căpitan Pleşca George