Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Vicii & Delicii, târg de vinuri și salon gastronomic la Expo Arad

Vicii & Delicii, târg de vinuri și salon gastronomic la Expo Arad
Comentează 1

Târgul Vicii & Delicii s-a născut din dorința unor oameni care fac parte din marea familie a iubitorilor de vinuri.

“Am considerat că este nevoie de un târg de vinuri pentru a reuni cramele din prestigioasa podgorie a Aradului împreună cu alte crame de renume internațional din restul țării, dar și din străinătate. Pentru a face experiența completă, un vin bun trebuie savurat împreună cu o mâncare deosebită. De aceea, am conceput secțiunea gastronomică a târgului care va reuni producători de mezeluri și brânzeturi de cea mai înaltă calitate, cofetari și patisieri pricepuți. Vom avea și demonstrații de live cooking, iar celebrul chef Adrian Hădean va delecta publicul cu un show culinar de excepție. Spectacolele de live cooking vor fi însoțite de workshop-uri dedicate pasionaților de vinuri, susținute de renumitul somelier Sergiu Nedelea, care ne va arăta cum să asociem vinurile cu mâncărurile, cum să servim un vin și în general cum să ne bucurăm mai mult de această operă de artă îmbuteliată care este vinul”, declară coordonatorul târgului, Vlad Cherchezan.

Salon de vinuri

Podgoria Aradului este una dintre cele mai vechi și mai dinamice zone viticole din România, fiind atestată documentar de peste 1.000 de ani, iar legendele spun că viticultura a fost practicată aici încă de pe vremea lui Burebista.

Astăzi, găsim o zonă în continuă dezvoltare. O mulțime de noi crame au apărut în ultimii ani și continuă să apară, unele dintre ele scoțând prima producție chiar anul acesta, în timp ce altele au deja un renume internațional.

În același timp există o mulțime de iubitori de vinuri care se bucură de savoarea vinurilor în cadrul unor evenimente selecte dar restrânse și nu au un eveniment de anvergură unde să se poată bucura de o selecție mare de vinuri de la crame locale, dar și din străinătate.

Acești factori creează o oportunitate extraordinară pe piața arădeană atât pentru producătorii locali să-și poată promova produsele și zona viticolă, cât și pentru producătorii din afara județului și a țării de a intra pe o piață nouă.

 

Expozanți

Crama Rătești, Cramele Halewood, Crama Gramma, Crama Alira, Rewine.ro, Crama Villa Vinea, Domeniul Bogdan, Domeniile Sera, Domeniile Dealu Mare Urlați, Crama Dealul Dorului, Chateau Vartely - Produse Moldovenești, Aramic, Vincon, Crama Histria, Crama Vignadoro, Crama Elite Wine, Crama Thesaurus, Cramele Miniș, Crama Balla Geza, Crama Daiconi, Crama Avincis, Crama Clos des Colombes, Crama Cricova, Crama Cotnari, Domeniile Sâmburești, Crama Davino, Magazinele Balade, Csanyi Winery (Ungaria), Alexandrion, Angelli, Clinica de Bere, Bere Sara, Mokkador, Pini Distribution (produse italiene), Gusta Marisal (făinoase), Chocolovers, Sapori Mediterranei (produse italiene), BioSweets (dulciuri vegan) și Macelleria di Francesca e Federico.

 

Salon gastronomic

Toți pasionații de vinuri știu că un vin bun este însoțit perfect de o masă pregatită cu îndemânare de un bucătar priceput, astfel salonul de vinuri va fi completat de un salon culinar, avându-l ca invitat special pe Adrian Hădean.

Vicii și Delicii îl va avea alături și pe Sergiu Nedelea, unul dintre cei mai apreciaţi somelieri din România şi un atreprenor de succes. El este un mare susţinător al vinurilor autohtone și a reuşit să deschidă o școală de somelieri pentru a-i instrui și pe alţii în arta degustării. Sergiu Nedelea va susține 3 work-shop-uri dedicate pasionaților de vinuri despre procesul de degustare și deschiderea vinurilor în restaurante, dar și despre cum se asociază vinul potrivit cu mâncarea potrivită.

De asemenea, nu vor lipsi bucătari pricepuți din Arad care, la rândul lor, vor încânta publicul cu preparate speciale.

În cadrul salonului gastronomic vor fi expozanți care furnizează și alte tipuri de băuturi alcoolice și non-alcoolice: Alexandrion, Angelli, Bere Sara, Clinica de Bere, Vincon Vrancea, Mokkador, etc.

 

Tombola vizitatorilor

Premiul cel mare, un frigider de vinuri, va fi oferit de CCIA Arad, organizatorul târgului, și de sponsorul Climadiff, liderul pieței de cave de vin din Franța. Câștigătorul locului 2 va primi o sticlă de vin din anul în care s-a născut - da, indiferent de an, vor fi vinuri începând de la 1900 până astăzi. Alți 30 de vizitatori vor câștiga 30 de sticle de vinuri din partea expozanților târgului.  

 

Acte caritabile la Vicii și Delicii

Târgul Vicii și Delicii propune vizitatorilor și expozanților și o secțiune caritabilă. Va exista o licitație unde vor fi puse la vânzare vinuri selecte, donate de expozanți. Banii strânși în urma vânzării vinurilor împreună cu banii strânși în cadrul secțiunii de live cooking vor fi donați către două Organizații Non-guvernamentale care sprijină copiii autiști și construiesc aripa unui orfelinat din localitatea Bocsig, judeţul Arad. Este vorba despre asociațiile Casa cu Lacăt și Asociația Integra.

 

Organizator

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad

Partener

Selgros Cash and Carry Romania

 

Localizare

Expo Arad, Calea Aurel Vlaicu, nr. 300, Arad

 

Tarif intrare: 20 ron/persoană (vizitatorii vor avea inclus catalogul târgului, paharul pentru degustare și biletul pentru tombolă).

 

 

Program

7 octombrie │ 11:00-21:00

8 octombrie │ 11:00-20:00

 

Contact

Vlad Cherchezan │ +40 728 280 286 │ vlad.cherchezan@ccia-arad.ro

 

Facebook.com/ViciiSiDelicii │ www.targulviciisidelicii.ro

 

 

Biroul de presă al CCIA Arad

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite