Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Viceprimarul Călin Bibarţ: „Nicio maşină abandonată nu va fi tolerată!”

Primăria Municipiului Arad prin Direcţia Generală Poliţia Locală a identificat peste 200 de vehicule abandonate pe domeniul public/privat al statului sau al Municipiului Arad. În perioada următoare va fi reluată campania de evacuare a acestora şi valorificarea celor care nu sunt revendicate.

Viceprimarul Călin Bibarţ: „Nicio maşină abandonată nu va fi tolerată!”
Comentează 0

“De la începutul anului am dispus Poliţiei Locale să identifice toate maşinile din oraş care au statut de maşini abandonate. Până în acest moment au fost identificate 215 maşini. Numai o parte din proprietarii acestor vehicule au fost identificaţi. Sunt maşini care ocupă în prezent locuri de parcare, sunt maşini care în multe situaţii sunt folosite de oamenii străzii, fiind adevărate focare de infecţie. De aceea am luat această măsură care urmează paşii legali. În cazul în care maşinile nu vor fi ridicate în termenul prevăzut de lege, vom face noi acest lucru, iar vehiculele nerevendicate vor fi valorificate prin scoaterea lor la licitaţie. Încercăm prin acţiunea noastră să scoatem focarele de infecţie din zonele populate şi să eliberăm locuri de parcare.”, a declarat viceprimarul municipiului Arad, Călin Bibarţ.

Situaţia autovehiculelor abandonate va continua să fie monitorizată zilnic de poliţiştii locali ai Serviciului Circulaţie pe Drumurile Publice şi Parcări 3. Oamenii legii le reamintesc cetăţenilor că în cazul în care identifică  autovehicule abandonate să apeleze numărul de telefon 0257.939.

 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite