Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Veste proastă pentru un milion de bugetari. Anunţul Finanţelor despre îngheţarea salariilor în 2019

Lovitură pentru mai mult de un milion de români care lucrează în aparatul de stat. Eugen Teodorovici a promis Comisiei Europene că va îngheţa salariile în 2019. 

Veste proastă pentru un milion de bugetari. Anunţul Finanţelor despre îngheţarea salariilor în 2019
Comentează 0

Comisia Europeană a publicat şi scrisoarea trimisă la data de 17 octombrie de ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, conţinând acţiunile care vor fi realizate de România ca răspuns la recomandarea Consiliului din 18 iunie 2018.

Pentru a asigura un deficit pe cash de 2,58% din PIB în 2019 şi a corecta abaterea semnificativă de la traiectoria de ajustare spre obiectivul bugetar pe termen mediu (MTO), prin reducerea deficitului structural de la 3,17% din PIB în 2018 la 2,71% din PIB în 2019, autorităţile de la Bucureşti au în vedere, în 2019, îngheţarea salariilor bugetarilor la nivelul din luna decembrie 2018 şi îngheţarea valorii voucherelor de vacanţă pentru bugetari la nivelul din acest an.

De asemenea, numărul de angajaţi din sectorul public va fi menţinut la nivelul din 2018 în timp ce cheltuielile cu investiţiile vor fi păstrate la un nivel estimat la 4% din PIB, acelaşi cu cel preconizat pentru 2018. 

Sursa 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite