Este tot ceea ce mai contează în societatea noastră de astăzi, ignorându-se cu desăvârșire aspectele profesionale care țin de siguranța lucrului bine făcut. Atunci când vedem bucăți de cauciuc desprins pe marginea drumului sau chiar pe carosabil de la o basculantă sau un alt tip de camion, acolo este vorba de inconștiența administratorului firmei de transport, dar și a șoferului care a lăsat acea „opincă” pe drum. Înainte ca acea bucată să se desprindă făcea parte dintr-un cauciuc care de mult trecuse pragul de uzură admis de lege, dar la noi lozinca „lasă măi, că mai merge,, sau ,,merge și așa” este la modă, iar iresponsabilitatea este ceva obișnuit, sau chiar la rang de virtute uneori.

Un profesionist în domeniu

De puțin timp am cunoscut un om care de o viață întreagă lucrează în transportul auto de persoane, mai precis încă din anii  ́70, un om care mi-a lăsat o impresie bună încă de la primele discuții pe tema transportului auto de călători. Ceea ce mi-a atras rapid atenția a fost seriozitatea cu care trata problema, dându-mi seama că stau de vorbă cu un profesionist în domeniu.

D-l Valentin Pop din Lipova a trăit de când era copil între camioane  având cei doi frați mai mari șoferi. A condus pentru prima dată camionul fratelui său când era doar un băiețandru, un camion bătrân, un Steagu Roșu - SR 101, de la I.A.S.-ul Barațca de atunci și asta l-a făcut să îndrăgească meseria, urmând mai apoi școala de șoferi profesioniști din Arad, iar apoi imediat după armată, prin 1973 se angajează la ITA - Autobaza 3 Lipova, unde șef de autobază era Aurel Jurjescu, un fost militar de carieră dar și un bun manager, pentru că pe timpul dânsului Autobaza 3 Lipova era AUTOBAZĂ FRUNTAȘĂ pe I.T.A. ARAD. Șeful de coloană de atunci Nicula Dumitru îl remarcă imediat pe tânărul șofer Valentin Pop și dându-și seama dintr-o privire de seriozitatea și pasinea lui pentru mașină, îi dă în primire pentru prima dată un camion Bucegi cu remorcă. Tânărul șofer nu și-a dezamăgit superiorii de la autobază, astfel că își îndeplinea cu seriozitate sarcinile de servici, iar întreținerea camionului era una din priorități tânărului meseriaș. Dar după mai bine de un an de zile pe acel Bucegi cu remorcă, conducerea autobazei a văzut în dânsul un șofer care merită mai mult și astfel a fost propus pentru transportul de călători.

Autobaza ducea lipsă atunci de șoferi la „coloana” de autobuze. Vorbim de coloane auto , nu de „FLOTE”, că nu sunt vapoare, cum se exprimă necunoscătorii. Astfel că printre cei 10 șoferi trimiși de autobază la examenul psiho a fost și d-l Valentin Pop. Opt ore încheiate a durat examenul psihologic la Timișoara și după examen este admis ca apt pentru transport persoane. Primește un autobuz A-8 (34 locuri) pe șasiu de Saviem cu care lucrează făcând curse locale pe Valea Mureșului timp de aproape trei ani de zile. Ei, dar cine nu-și aduce aminte de acele autobuze „cutii” în care stăteam cu toții ca biscuiții în pachet de multe ori, atât de aglomerate erau. Condițiile de atunci și autobuzele acelor vremi nu erau la standardele și confortul de acum, iar viața șoferului nu era una chiar ușoară, mai ales în iernile grele când era necesar să pornească motorul cel puțin odată la cinci ore noaptea, pentru a putea porni dimineața și a pleca în cursă conform orarului. Apoi mai era o problemă cu care se confruntau șoferii autobuzelor zi de zi și anume cu insultele și obrăzniciile unor călători, care făceau viața șoferilor un calvar de multe ori, de aceea și examenul psiho era pe măsură de dur, examinatorii știind cu ce se confruntă șoferul de autobuz.

Cel mai greu este să lucrezi cu omul de aceea un șofer de autobuz trebuie să fie foarte calm, pentru că altfel nu rezistă în timp. Dar  Valy Pop este un om extrem de calm și mereu cu zâmbetul pe buze, astfel că a rezistat peste 35 de ani ca șofer de autobuz. După trei ani pe rute locale a primit autobuz nou, un RD -111, regele șoselelor din România acelor ani, un autobuz mare cu 54 de locuri, mai spațios și rapid decât bătrânul A-8. A început cursele interjudețene între Lipova – Arad și Timișoara, apoi curse speciale în țară, iar uneori făcea și curse locale când era nevoie pe vreun traseu descoperit. De multe ori nu ajungea bine în autogară că era așteptat de dispecer cu noua diagramă pentru altă cursă, iar călătorii așteptau pe peron. Era trafic mare de călători în acei ani, pentru că nu erau prea multe mașini particulare, iar benzina era raționalizată. A fost greu sau mai puțin greu, o poate spune doar dânsul, însă acei ani l-au format ca profesionist dar și ca om, pentru că școala IRTA a fost destul de dură, cerea seriozitate, punctualitate și nu în ultimul rând disponibilitate la orice ceas din zi sau noapte.

Pe autobuze erau încadrați cei mai buni șoferi dintr-o autobază, nu se permiteau abateri de nici un fel, iar cel care avea abateri era dat jos de pe autobuz și primea pedeapsă „o rablă de basculă”. Cei mai buni și serioși primeau autobuze noi, astfel că și  domnul Valentin Pop a avut nu mai puțin de trei autobuze R.D.-111 noi, ultimul fiind adus în anul 1988 de la Uzina Autobuzul din București.

Singurul inconvenient la ITA a fost Canalul și Rovinari-ul prin „Acțiunea 7000”, dar trecând peste acestea și privind în urmă toate au fost lecții dure de viață care au călit omul de la volan.

Declinul autobazelor ITA

Revoluția din 89 l-a prins pe  Valentin Pop cu autobuzul la Rovinari unde spunea dânsul că „pita era mai neagră ca cizma”. După  ́89 a început declinul și pentru autobazele ITA și astfel fiecare autobază și-a luat propria soartă în mâini, crezând că așa vor putea merge mai departe, însă din păcate din patru autobaze din județul Arad numai una singură mai este funcțională, datorită unor oameni cu suflet și ambițioși. Este vorba de Autobaza 2 Arad - Transcom, astăzi S.C. Volanul. S.A. Multe autobuze de la ITA au fost preluate de C.T.P. Arad cu tot cu șoferi câțiva ani mai târziu, printre care și Valentin Pop cu autobuzul său, unde a mai lucrat timp de 10 ani ca șofer ajungând cu autobuzul RD -111 până în Italia în regiunea Piemonte spre frontiera cu Franța la 24 km de Coasta de Azur, iar de acolo s-a întors fără nici cea mai mică problemă tehnică la autobuz.

Peste 35 de ani la volanul autobuzelor fără nici un eveniment rutier nedorit este o carte de vizită frumoasă, dar este și o viață de om, am putea spune, în care orele de la volan sunt cu mult peste normal. În tot acest timp omul de la volan s-a călit și s-a obișnuit cu bune și rele, pentru că viața te poartă pe cărări neștiute de multe ori, dar atunci când este perseverență, ambiția de a reuși și seriozitate întotdeauna se ajunge cu bine la finalul drumului. Și fiindcă la C.T.P. se făceau mult rute locale, d-l Valentin Pop fiind un om foarte activ și-a luat o basculantă Raba de 8,5 tone cu care în timpul liber mai făcea câte un transport care l-a ajutat foarte mult. „A fost mașina care mi-a adus bunăstare în casă”, spunea Valentin Pop, iar astăzi acea basculă are aproximativ 40 de ani vechime și încă funcționează. Nu o mai folosește dar nici nu se desparte de ea, o păstrează în curtea firmei pe care acum o administrează „ca amintire”, după cum spune dânsul, cu ochii umezi, pentru că ține la ea ca la propria familie...

Din anul 1996 a urmat apoi o perioadă de 5 ani în care a fost șef de coloană la autobuzele CTP-ului din Lipova, astfel că dânsul s-a ocupat de tot ceea ce a însemnat organizarea transportului local, începând de la Pâncota – Ghioroc – Lipova și satele de pe Valea Mureșului. Anul 2001 a însemnat o mare cotitură în viața sau și a familiei dânsului. Și-a dat seama că este capabil să administreze singur o firmă de transport, sătul fiind de problemele întreprinderii locale de transport, se hotărăște să-și cumpere primul autobuz și astfel merge la o licitație la TRANSDARA de unde achiziționează nu unul, ci două autobuze. Un autobuz RD-111 și un IKARUS cu care începe primele transporturi pe cont propriu. Find serios și dând dovadă de profesionalism și punctualitate, firma prosperă, iar în același timp cererea de transport călători era tot mai mare, astfel că se hotărăște să achiziționeze încă un autobuz de la clubul UTA apoi după un timp încă unul , dar... vine de la Zalău cu 4 autobuze în loc de unu, pentru că vânzătorul cunoscându-l pe nea Vali ca om serios i-a propus să le plătească eșalonat. Apoi de la an la an parcul auto a crescut, iar acum firma sa are aproape 30 de mașini, acoperind nevoile de transport de la Zăbrani, Lipova și pe toată Valea Mureșului până la Săvârșin. În plus firma are două autocare de închiriat pentru transporturi speciale în țară, disponibile la orice oră, plus încă două care de obicei fac trasee locale. Chiar și în perioada grea care tocmai a trecut firma avea transporturi cu regim special. De asemenea firma acoperă nevoile de transport elevi din comunele Zăbrani, Șiștarovăț, Groșii Noi (Bârzava) și Bruznic (Ususău) spre liceul din Lipova, copiii beneficiind de cele mai bune condiții de transport, pentru că diferența între transportatori o face întotdeauna profesionalismul, punctualitatea, seriozitatea, modul de gândire, relaționarea cu clientul și grija pentru siguranța călătorului.

Școala IRTA a fost și este pentru  d-l Valentin Pop un reper după care se ghidează mereu, de aceea autobuzele dânsului sunt apte de drum la orice oră și puse la punct tehnic, cu cauciucuri bune, spălate, gresate, curate așa cum trebuie să fie un vehicul de transport călători. Dar în spatele acestui aspect stă un garaj în care autobuzele sosite din cursă sunt frumos parcate la linie exact ca la ITA, o clădire frumoasă cu birouri și un atelier de reparații pentru autobuze și microbuze dotat corespunzător cu cele necesare dar și cu cele mai bune condiții de muncă. Începând de la faptul că este un atelier încălzit și curat, cu scule și toate dotările necesare, are și o mică magazie de piese pentru strictul necesar (piesele mari se comandă), bucătărie proprie pentru angajați fie șoferi, fie mecanic, cu grup sanitar și duș, iar la etajul clădirii o sală de conferințe unde se adună șoferii și tot personalul pentru protecția muncii sau alt eveniment, o încăpere pentru arhiva firmei și nu în ultimul rând un dormitor cu două paturi pentru șoferii care ajung noaptea târziu din cursă sau pentru cei care au domiciliul mai departe de Lipova și rămân cu autobuzul defect în garaj peste noapte. Totul a fost proiectat și gândit la modul cel mai serios de  d-l Valentin Pop, gândindu-se la oamenii cu care lucrează în primul rând și binențeles la eficieța fiecărui metru patrat construit.

Iată grija deosebită pe care omul Valentin Pop, care a plecat de jos de la volan, așa cum spunea dânsul, o are pentru angajați și mai presus de acest lucru, pentru omul de la volan. Puțini patroni înteleg însă că un șofer stresat plecat în cursă nu mai dă randamentul scontat și mai mult, poate produce catastrofe, pentru că atenția nu îi mai este concentrată 100% pe volan și trafic, iar un șofer odihnit și relaxat produce doar beneficii firmei pentru care lucrează.

În plus, acolo unde sunt condiții bune de muncă, bună înțelegere și salariul pe măsura muncii cu siguranță că există stabilitate și firma prosperă. Și iar mă întorc înapoi, cu riscul că mă repet, dar profesionalismul și faptul că d-l Valentin Pop a mâncat ani la rând ,,pita șoferească” face diferența! Nea Vali, așa cum îi spun apropiații, are un reper după care se ghidează și poate face mereu diferența, muncind în vechiul sistem și cel actual de aceea a demonstrat că se poate lucra ordonat, așa cum se lucra în trecut respectând legile siguranței în trafic, cu autobuze bine puse la punct și cu oameni pe care îi consideră colegii dânsului, nu angajați.

Practic în cadul firmei Ancuța & Vali cu toții sunt o mare familie.