Natura profesiei m-a adus din nou la Brazii, o comună frumoasă, unde liniștea și aerul curat sînt acasă, un loc unde revin întotdeauna cu mare drag, pentru că de acest loc mă leagă prietenii și amintiri foarte frumoase, iar aici oamenii nu au uitat să rămînă oameni.

Ultima dată fusesem aici în octombrie urcînd într-o seară și dimineața următoare pe întunerec sus în codru împreună cu un pădurar să ascultăm glasul și chemarea dragostei, la boncănitul cerbilor. Apoi în seara următoare am urcat pînă la micuța cabană silvică de la Huhurez tot la boncănitul cerbilor dar împreună cu bunicul de la Secaș, un fost pădurar acum la pensie, un om care, la fel ca mine, iubește  pădurea și natura. A fost frumos  atunci, frumos este și acum chiar dacă este încă iarnă și e frig noaptea, însă merită să petreceți măcar o noapte la frumoasa cabană silvică  Bălești. 

Pentru că aveam să ne continuăm treaba a doua zi împreună cu colegii de la TV Arad, seara am poposit la cabana Bălești, în mijlocul pădurii ajungînd pe înserate însă fiind așteptați de cabanieră, tanti Catița Feier, cea care prepară cel mai bun HIDROMEL (vin din miere de albină) din tot județul Arad. Ne aștepta cu focul făcut în teracote și camerele atît de primitoare și calde. Îmi era dor să aud focul trosnind în sobă ca în copilărie cînd deschideam ușița să vedem flăcările jucăușe. Aici nu este curent electric ceea ce m-a bucurat oarecum, gîndind că voi sta ca pădurarii de altădată la cantoane, la lumina unui lămpaș, însă cabana e dotată cu un grup generator și colegii nu voiau să stea la lumînare, așa că m-am dus și împreună cu tanti Catița am pornit grupul generator, și dintr-o dată s-a făcut lumină. După ce m-am instalat în cameră, lăsînd bagajul am ieșit afară din cabană să privesc cerul în noapte plin de stele, să ascult glasul naturii, apa văii ce trece pe lîngă cabană să ascult glasul pădurii atît de dragă mie. Am stat un timp așa, pierdut printre gînduri privind cerul cu mii de stele, apoi poienița de la Bălești și aveam senzația că totul era parcă desprins dintr-un basm frumos. Este un loc aparte pe care nu poți să nu îl îndăgești, liniștea aceea, care îți dă senzația că timpul s-a oprit, iar în jur pădure cît vezi cu ochii, măreață  și de necuprins, totul este așa cum Dumnezeu  a lăsat să fie pentru că pădurea este cel mai frumos dar pe care l-a dat Dumnezeu oamenilor pe pămînt, iar tu ca om te vezi mic în acel univers al naturii. 

După un timp m-au simțit cîinii și au început să mă latre spărgînd liniștea pădurii, și abia atunci mi-am dat seama că mă luase frigul și am intrat în cabană să mă încălzesc la gura sobei cum făceam acasă  în copilărie. Tîrziu în noapte m-am pus la somn însă inainte am tras pardeaua de la geam ca să pot vedea cerul plin cu stele și din pat, iar dimineața să mă trezească ceasul naturii – lumina dimineții. Dimineața cînd m-am trezit, afară înghețase, erau cu opt grade sub zero, deși nu simțeam prea tare frigul, pentru că soarele începuse încet să își arunce o rază caldă peste pădurea nemișcată și peste poienița de la Bălești. Desigur și dimineața e frumos pe valea Zeldeșului, aș mai fi zăbovit, poate la o cană cu ceai aburid și la o povestioară cu tanti Catița pentru că de multe ori de la oamenii simpli descoperi lucruri neștiute, despre viață sau lucruri care erau demult iar astăzi noi nu le mai știm, pentru că nu ne facem timp nici măcar să întrebăm pe cei mai în vîrstă. Începea o nouă zi de muncă așa că am făcut bagajul și ne-am pregătit de plecare, nu înainte de a ne lua rămas bun și a mulțumi lui tanti Catița pentru tot ajutorul și pentru camerele calde pe care le-a pregătit pentru noi. Despre tanti Catița  și despre minunatul vin din miere de albină (HIDROMEL) voi vorbi într-un articol următor. Viața dînsei și copilăria ei este legată de cabana Bălești, aici a copilărit fiind fiică de pădurar, apoi s-a căsătorit cu pădurar și iată că ajungînd la o vîrstă frumoasă o găsim tot la cabană în inima pădurii de pe valea Zeldeșului.

Am plecat cu gîndul că voi reveni aici la Bălești, pentru că cine a fost odată pe valea Zeldeșului nu se poate să nu revină. Eu am cutreierat multe păduri, multe locuri în țară, însă aici pe valea Zeldeșului revin întotdeauna cu mult drag. Pe drum mă gîndeam ce frumosase locuri a creat Dumnezeu omului, el trebuie doar să aibă grijă de ceea ce i-a fost dat de sus ca dar. Mai jos de cabană , primăria din Brazii deja a făcut măsuratorile  topografice , urmînd ca în cel mai scurt timp să parceleze terenuri pentru case de vacanță, pentru că se intenționează a se forma aici un sat de vacanță, sau, de ce nu, și pensiuni, iar cine dorește un astfel de loc de odihnă poate contacta primăria din Brazii pentru detalii. Prețurile nu sînt mari și merită să ai un locșor al tău să vii în weekend la casuța ta din pădure să respiri aerul curat, liniștea și mirosul florilor, iar copilașii dumneavostră să simtă că și-au trăit copilăria cu adevărat în natură jucîndu-se drăgălaș în poienițe sau vara în apa răcoroasă a văii stopindu-se și chicotind de bucurie că au scăpat fie și numai 2-3 zile de orașul aglomerat și gălăgios. 

Drumul este bun chiar dacă de la  ieșirea din Iacobini este drum forestier, însă este întreținut permanent de Ocolul Silvic Gurahonț  pentru că avînd și dînșii cabană sigur că vor îngriji drumul în permanență, iar atunci cînd vor fi construite cîteva case de vacanță,  sînt sigur că primăria va găsi finanțare și vor asfalta drumul  fiind vorba de doar 1 km. Soarele și-a intrat deplin în drepturi cînd am ajuns în sat la Primăria Brazii, urmînd ca împreună cu cei patru colegi de la TV Arad să adunăm material pentru a promova comuna Brazii și frumoasele locuri de aici pe care le-a dăruit Dumnezeu acestor oameni buni, care merită mult mai mult de la viață.

dfgh