U.V.V.G. Arad este gazda unei delegații al universității partenere Royal Thimphu College din Bhutan, beneficiarii unei burse Erasmus+
În perioada 17-22 iulie, U.V.V.G. Arad este gazda unei delegații formate din cadre didactice și staff-ul universității partenere Royal Thimphu College din Bhutan, beneficiarii unei burse Erasmus+.
Prin acest program, beneficiarii și partenerii au ca scop un schimb de bune practici în domeniul științelor economice și comunicării, în contextul diferențelor date de poziționarea geografică, istorie și cultură.
În prima parte a vizitei, oaspeții au avut întâlniri cu conducerea universității, decanii și directorii de departament ai facultăților universității noastre, urmând ca în zilele următoare să fie programate și alte activități care să sedimenteze legăturile între cele două universități.
În cadrul programului, au fost incluse vizite în campusul universitar, la Institutul de Știinte ale Vieții “Aurel Ardelean”, grădina botanică “Pavel Covaci” din Macea, dar și un tur orașului nostru, atât în timpul zilei cât și seara.
Acest schimb de bune practici aduce un plus de cunoaștere foarte important pentru universitatea noastră și societate, apropiind oameni și mentalități din părți diferite ale lumii, pentru ca diferențele dintre culturi și civilizații să nu fie obstacole insurmontabile între indivizi.