Un preț pentru libertate - prima carte lansată la Arad care descrie amănunțit evadarea din comunism
Vineri 17 mai, la ora 18 la Biblioteca județeană A.D.Xenopol din Arad a avut loc lansarea mult așteptatului volum UN PREȚ PENTRU LIBERTATE, o carte scrisă de un arădean din Măderat (fiul marelui compozitor Ioan Chișmorie), stabilit în Chicago (SUA) în urmă cu peste 38 de ani.
Dacă anul trecut am scris despre acest om deosebit pe care am avut onoarea de a–l cunoaște și despre tatăl dumnealui, amintind atunci și de carte, iată că a sosit momentul mult așteptat, lansarea cărtii. Cartea prezintă într-un mod extraordinar de amănunțit și real fiecare moment al aventurii, fiind o carte plină de suspans și neprevăzut, încât odată ce ați început să o citiți cu siguranță nu o veți lăsa până la ultima pagină.
Este un volum care ne prezintă grelele încercări la limita umanului și a suportabilului de multe ori trăite de autor împreună cu un fost coleg de serviciu pe nume Tony, astăzi stabilit în Germania, un volum care ne arată totodată credința autorului în Dumnezeu și la urma urmei triumful destinului după lungi greutăți până a reușit să ajungă pe tărâmul mult dorit al Americii.
Îmbarcați clandestin pe un vapor ce transporta vagoane fabricate la Arad cu destinația Egipt, ascunși fiind într-un perete fals al unui vagon, au suportat căldura sufocantă din interior mai mult de 24 de ore. A urmat apoi lansarea la apă de pe vapor aproape de țărmul turcesc doar cu un simplu colac de salvare pentru copii, fiind salvați și predați de pescari autorităților turce. A urmat lagărul de refugiați din Turcia și din nou o altă evadare, de această dată singur în Grecia, ca apoi să primească viza mult dorită pentru America și să-și vadă visul cu ochii. Astăzi, după treizeci și opt de ani, este un om împlinit.
La eveniment au participat în jur de o sută de persoane, prieteni și cunoscuți, atât din județul Arad, cât și din București, Oradea, Timișoara, Prahova și Botoșani, dar și mulți consăteni din Măderat, parcă mândri de cel cu care au copilărit.
Alături de autor a fost și fiul său John Roland Chișmorie care a venit din SUA să fie alături de tatăl său la eveniment. Printre cei care au ținut o cuvîntare a fost și Lavinia Mihalache (Prahova) cea care s-a îngrijit ca acest volum să vadă lumina tiparului în cele mai bune condiții și profesorul Ioan Tuleu din Arad, cel care a scris pentru prima dată cu ani în urmă, un articol referitor la evadarea autorului din România anilor 80.
De amintit că acest volum a fost tipărit atât în limba română, cât și în limba engleză.
De ce s-a dorit lansarea volumului la Arad? Pentru că autorul nu și-a uitat niciodată locurile natale, anii copilăriei pe dealurile Măderatului, revenind întotdeauna cu drag în țară.
Imediat după ce a primit cetățenia SUA, Saintclaire a revenit în țară, preferând să aducă în Statele Unite alături de el și pe cea care astăzi este soția dânsului, Lili Chișmorie, o fată tot din Măderatul natal cu care Saintclaire are trei copii, două fete și un băiat, toți formând o familie fericită.
Sainclaire nu și-a uitat nici prietenii și rudele pe care îi vizitează ori de cîte ori revine în țară și vine...cel putin odată pe an. Dar Saintclaire nu a uitat și nu v-a uita niciodată tot ceea ce Dumnezeu a făcut pentru el în acele clipe grele, în perioada cînd era singur ca o frunză bătută de vânt printre străini. Cartea merită citită, este dacă vreți, o pagină din istoria miilor de tineri care au evadat din lagărul comunist, căutînd libertatea pe care nu au găsit-o acasă în țară nici atunci. Unii dintre ei poate nu au mai găsit-o nicodată din păcate, însă Saintclaire se poate numi un om norocos, pentru că Dumnezeu a fost pas cu pas lângă el, chiar dacă a trecut prin încercări grele, însă NICIODATĂ NU L-A PĂRĂSIT.
În încheiere trebuie spăus că Sainclaire Chișmorie mulțumește Bibliotecii județene Arad, directorului Doru Sinaci și Cristinei Duma pentru tot sprijinul acordat și pentru amabilitatea de care au dat dovadă, precum și tuturor celor care s-au implicat direct sau indirect în reușita acestui eveniment. De asemenea, nu în ultimul rând, ține să mulțumească tuturor celor care au fost prezenți la festivitatea lansării.